Gibraltar: Regatul Unit susține că „au fost înregistrate progrese semnificative” în negocierile cu Spania

0
Publicat:

Ministrul britanic de externe, James Cleverly, a vorbit miercuri despre „progrese semnificative" în negocierile cu Spania privind viitoarele reguli de liberă circulaţie la frontiera cu enclava britanică Gibraltar după Brexit, relatează AFP.

James Cleverly
James Cleverly anunță „progrese semnificative” în negocierile cu Madridul. Foto EPA EFE

  „Au fost înregistrate progrese semnificative (...) inclusiv în discuţiile privind textul acordului (între Regatul Unit şi Spania) şi aplicarea acestuia", a declarat James Cleverly în cursul unei conferinţe de presă la Madrid cu omologul său spaniol, José Manuel Albares. 

La sfârşitul anului 2020, Madridul şi Londra au ajuns in extremis la un acord-cadru provizoriu privind Gibraltarul, pentru a se asigura că această enclavă britanică situată în sudul Spaniei beneficiază de acordurile europene Schengen, în pofida Brexit-ului. Detaliile acestui acord au rămas însă de definit, scrie Agerpres.

 „Suntem pe deplin angajaţi pentru a ajunge la un acord cât mai repede posibil", care „să protejeze poziţiile noastre respective cu privire la suveranitate" şi care „ar putea stimula un nivel de creştere economică fără precedent pentru toţi în regiune", a afirmat James Cleverly, fără alte detalii. 

José Manuel Albares a reamintit propunerea comună a Spaniei şi a Comisiei Europene pentru Regatul Unit, anunţată la sfârşitul lui noiembrie, şi care prevede în special „dispariţia gardului" care separă cele două teritorii. 

Miercuri, cei doi miniştri nu au detaliat agenda acestor negocieri.

 Regulile Schengen garantează libera circulaţie a persoanelor şi a mărfurilor între cei 26 de membri ai săi, dar Gibraltarul nu poate deveni membru Schengen, nefiind un stat suveran. 

Planul propus de Madrid şi Bruxelles prevede în special că „Spania, în numele UE, exercită controlul şi protecţia pieţei interne, în măsura în care controalele vamale dintre Spania şi Gibraltar vor dispărea".

 Aproximativ 15.000 de persoane, majoritatea spanioli, trec frontiera în fiecare zi pentru a merge în acest teritoriu britanic cu peste 34.000 de locuitori pentru a lucra acolo.   

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite