Germanii trebuie să fie pregătiţi pentru noi atacuri ale islamiştilor care acţionează singuri, avertizează ministrul de Interne

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, a avertizat miercuri că populaţia germană ar trebui să fie pregătită pentru noi atacuri lansate de islamişti care acţionează singuri sau în grupuri mici, relatează BBC News.

El a explicat că autorul atacului din tren a fost “incitat” de propaganda ISIS, dar nu există dovezi că a urmat ordinele grupării jihadiste.

În aceste condiţii, el nu se afla în vizorul serviciilor de informaţii germane.

Guvernul depune toate eforturile pentru a evita astfel de atacuri, dar nu există garanţii, a subliniat oficialul.

“În Germania trebuie să ne aşteptăm şi la atacuri comise de grupuri mici sau de atacatori de tip «lup singuratic»”, a mai afirmat ministrul german de Interne.

Luni seară, către ora locală 21.15 (22.15, ora României), un tânăr a rănit grav, cu lovituri de topor şi cuţit, cinci pasageri dintr-un tren regional care asigura o legătură între oraşele Treuchtlingen şi Wurtzbourg, în Bavaria (sud). El a fost împuşcat şi ucis de poliţie. În timpul atacului, băiatul a strigat de trei ori “Allahu akbar”, spun martorii.

Autorităţile germane se îndoiesc că atacatorul era afgan, aşa cum a afirmat la sosirea în ţara europeană, ci cred, mai degrabă, că era pakistanez.

Primele elemente ale anchetei sugerează că tânărul, în vârstă de 17 ani, s-a declarat afgan la sosirea în ţară, în iunie 2015, pentru a avea şanse mai mari de a obţine azil, au declarat surse apropiate serviciilor de securitate germane.

Analiza clipului difuzat marţi de Statul Islamic, în care teroristul îşi anunţă planurile şi ameninţă “necredincioşii” arată că acesta folosea în unele cazuri dialectul Paştu, vorbit în Pakistan, nu în Afganistan, potrivit ZDF.

În plus, accentul său era în mod clar pakistanez, au afirmat experţi în lingvistică.

Surse apropiate anchetei au dezvăluit şi că au găsit un document pakistanez în camera adolescentului. Un alt semn de întrebare este numele tânărului. În clipul difuzat de ISIS, el se prezintă drept “Muhammad Riyad", în timp ce, la sosirea în Germania, s-a înregistrat drept Riaz Kahn.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite