Germania, lege în sprijinul persoanelor intersexuale. A treia identitate de gen, acum şi în documentele oficiale

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Persoanele intersexuale sunt adesea discriminate                                              FOTO: thestar.com
Persoanele intersexuale sunt adesea discriminate                                              FOTO: thestar.com

Începând cu 1 ianuarie, persoanele intersexuale din Germania se pot identifica printr-un al treilea gen, conform unei noi legi adoptate în decembrie, potrivit BBC.

Persoanele intersexuale- care se nasc atât cu caracteristici masculine, cât şi cu caracteristici feminine- pot, de acum încolo, să aleagă categoria „divers” în documentele oficiale. Totuşi, cei care vor alege această opţiune, vor trebui să deţină un ceritficat de la medic, mai scrie BBC. 

Alte ţări au aprobat deja în ultimii ani legi care să recunoască persoanele intersexuale. În iunie, Curtea Constituţională din Austria a dat o lege similară, iar Australia, Noua Zeelandă, Malta, India şi Canada au aprobat măsuri pentru gestionarea problemelor cu care cetăţenii intersexuali se confruntă. 

Până la 1,7% din populaţia mondială se naşte cu caracteristici intersex, conform Organizaţiei Naţiunilor Unite. Multe dintre aceste persoane sunt adesea discriminate, iar  unele sunt chiar forţate să se opereze.  

În 2013, Germania le-a permis acestor persoane să nu fie nevoite să leagă între masculin sau feminin ca gen, însă, în 2017, Curtea Constituţională a decis că toate persoanele au dreptul să aibă un gen asociat, altfel fiind vorba despre discriminare, după ce o analiză cromozomială efectuată pe o persoană înregistrată ca femeie a arătat că nu poate fi asociată niciunui gen. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite