Video Furtuna Claudia paralizează Anglia și Țara Galilor: sate sub ape, pene de curent și peste 90 de avertizări de inundații

0
Publicat:

Furtuna Claudia a adus cantități record de ploaie în Anglia și Țara Galilor, transformând străzi în râuri, inundând sute de locuințe și lăsând mii de oameni fără curent. Drumuri blocate, evacuări și avertizări de inundații rămân în vigoare, în timp ce meteorologii anunță că după ploile torențiale urmează o răcire bruscă, cu lapoviță și ninsoare în nordul și zonele înalte ale Regatului Unit.

Case inundate în Anglia FOTO: X
Case inundate în Anglia FOTO: X

O mașină de teren a fost abandonată în Birmingham după ce șoferul a încercat să traverseze un vad inundat pe râul Cole, în zona Hall Green. Geamurile sparte sugerează că ocupanții nu au putut deschide ușile din cauza torentului de apă.

Natural Resources Wales a emis patru avertizări severe de inundații sâmbătă dimineață, avertizând asupra unui „risc semnificativ pentru viață și perturbări majore ale comunității”.

Furtuna a afectat și sud-estul Irlandei, unde străzile din Portarlington, Laois și Offaly, au fost inundate, iar copacii doborâți au blocat drumuri. La Loughshinny, Dublin și Bray, Co Wicklow, spuma mării a fost aruncată pe țărm de vânt. ESB a raportat că mai puțin de 5.000 de case, ferme și afaceri au rămas fără curent, potrivit dailymail.

Meteorologii avertizează că odată ce ploile se vor opri, temperaturile vor scădea brusc. „Lucrurile încep să fie mai puțin furtunoase, puțin mai senine, dar va fi mult mai frig și, pe măsură ce intrăm în săptămâna viitoare, vom continua în această direcție”, a spus meteorologul Honor Criswick. UK Health Security Agency a emis o alertă pentru vreme rece în Midlands, nordul Angliei și Yorkshire, valabilă de luni până vineri.

Evenimente publice și traficul au fost afectate: aprinderea luminițelor de Crăciun a fost anulată în Birmingham și în satele din Warwickshire și South Yorkshire, iar un Winter Wonderland din Norwich și-a anulat lansarea.

Serviciile feroviare au fost perturbate, inclusiv un tren West Midlands Railway avariat după ce a lovit un copac căzut în Worcestershire.

În Monmouth, Țara Galilor, inundațiile „severe și răspândite” au izolat părți ale orașului.

Managerul de zonă al serviciului de pompieri, Matt Jones, a spus că situația rămâne dificilă din cauza apelor mari. 

„Acesta este un incident la scară largă, iar echipajele și partenerii noștri au lucrat neobosit pe parcursul nopții și până astăzi pentru a ajuta persoanele afectate. Îndemn publicul să evite complet zona Monmouth, acolo unde este posibil. Dacă vă aflați în pericol iminent cu amenințare la viață sau proprietate, sau aveți nevoie de asistență urgentă, sunați la 999.”, a transmis Matt Jones. 

În întreaga Anglie, furtuna a provocat haos pe drumuri, inundații și pene de curent, autoritățile sfătuind populația să respecte avertismentele și să evite zonele afectate.

Met Office, serviciul național de meteorologie al Marii Britanii, a înregistrat precipitații de 119,6 mm între ora 18:00 joi și sâmbătă dimineața la stația de ploaie Natural Resources Wales din Tafalog, Gwent.  

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite