Franța trimite Ucrainei noile rachete Aster și avioane de luptă Mirage: Macron: „Este foarte important să continuăm sprijinul”

0
Publicat:

Franța își intensifică sprijinul militar pentru Ucraina. Președintele Emmanuel Macron a anunțat vineri, 24 octombrie, în cadrul unei videoconferințe, că Parisul va trimite „în zilele următoare” noi rachete antiaeriene Aster, precum și avioane de luptă Mirage.

Franța și Italia au furnizat deja Ucrainei astfel de sisteme. FOTO: Profimedia
Franța și Italia au furnizat deja Ucrainei astfel de sisteme. FOTO: Profimedia

„Vom furniza zilele următoare noi rachete Aster, noi programe de antrenament și noi avioane Mirage”, a declarat Macron de la Paris, fără a oferi detalii despre cantități sau calendarul exact al livrărilor, transmite AFP, preluat de Agerpres.

Până acum, Franța a livrat Ucrainei trei dintre cele șase avioane Mirage 2000 promise, însă una dintre aeronave a fost doborâtă în luna iulie.

Rachetele Aster 15 și Aster 30, concepute în cooperare între Paris și Roma, sunt integrate în sistemul de apărare antiaeriană SAMP/T Mamba, considerat echivalentul european al sistemului american Patriot.

Franța și Italia au furnizat deja Ucrainei astfel de sisteme, însă Kievul a cerut în repetate rânduri suplimentarea mijloacelor de apărare antiaeriană pentru a contracara atacurile rusești.

„Este foarte important să ne continuăm eforturile pentru a sprijini Ucraina şi pentru a face presiune asupra Rusiei”, a subliniat Macron în fața liderilor din Coaliția Voluntarilor, alianța formată din țări europene care acordă sprijin militar Ucrainei și discută despre garanții de securitate pentru perioada de după război.

Reuniunea a fost coprezidată de premierul britanic Keir Starmer, de președintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat la Londra, și de Emmanuel Macron.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite