Franța și Polonia semnează un tratat de sprijin reciproc în caz de amenințare militară
0Franța și Polonia semnează vineri un tratat prin care se angajează să se ajute reciproc în cazul unei agresiuni militare, a anunțat premierul polonez Donald Tusk, subliniind importanța garanțiilor mutuale de securitate.

Polonia și Franța își consolidează parteneriatul strategic prin semnarea unui tratat bilateral care prevede sprijin reciproc în cazul unei amenințări militare, a anunțat premierul polonez Donald Tusk vineri dimineață, într-o conferință de presă susținută înainte de plecarea sa spre Franța, potrivit Agerpres.
„Nu ascund faptul că, pentru mine, chestiunea categoric cea mai importantă este cea a garanţiilor mutuale de securitate. Această clauză de sprijin reciproc în caz de agresiune contra uneia dintre ţările noastre este însăşi esenţa acestui tratat”, a declarat Tusk.
Tratatul, semnat la Nancy de Tusk și președintele francez Emmanuel Macron, cuprinde o prevedere clară: în cazul unui atac asupra uneia dintre cele două țări, cealaltă se angajează să ofere asistență, inclusiv militară.
„Dispoziția pe care am înscris-o în tratat pe acest subiect este specificitatea la care noi am ținut mult, aceea că în caz de amenințare, de atac contra Poloniei sau Franței, cele două țări se angajează să furnizeze o asistență mutuală, inclusiv o asistență militară”, a precizat premierul polonez.
Întrebat despre posibilitatea ca Polonia să beneficieze de protecția „umbrelei nucleare” franceze, Tusk a menționat că tratatul „deschide de asemenea posibilitatea unei cooperări în acest domeniu”, sugerând că această temă este luată în considerare în cadrul noii alianțe.
Premierul polonez a precizat, de asemenea, că Varșovia și Parisul vor lansa inițiative comune pentru a sprijini eforturile de pace în Ucraina, țară invadată de Rusia în februarie 2022.