Franţa este în „faliment total“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sindicalişti francezi se pregătesc de greve FOTO AFP
Sindicalişti francezi se pregătesc de greve FOTO AFP

„Există un stat, dar este vorba despre un stat complet falimentar”, a declarat Michel Sapin, ministrul Muncii de la Paris, pentru un post francez de radio. „De aceea am fost nevoiţi să introducem un plan de reducere a deficitului şi nimic nu ar trebui să ne împiedice din urmărirea acestui obiectiv”, a continuat ministrul socialist.

Neintenţionat, oficialul francez a dezvăluit gradul real de îngrijorare în rândul guvernului.
În ceea ce-l priveşte, Sapin are toate motivele pentru a fi neliniştit. De când a preluat portofoliul Muncii, rata şomajului a crescut semnificativ, ajungând în noiembrie 2012 la 10,5%, cel mai ridicat nivel din ultimii 13 ani.

Mai mult, promisiunile electorale împotriva persoanelor cu venituri ridicate, pe baza cărora François Hollande a câştigat prezidenţialele în mai 2012, au determinat numeroşi antreprenori să-şi mute operaţiunile din Franţa.
Criza din care Uniunea Europeană nu reuşeşte să iasă a lovit puternic Franţa, a doua economie ca mărime din blocul comunitar.

Însă erodarea competitivităţii riscă să deterioreze grav industria franceză. Principalele ramuri industriale – producţia de autoturisme, metalurgia, textilele şi electronicele – pierd zi de zi teren în faţa competitorilor mult mai ieftini din Asia şi chiar din zona euro, precum cei din Germania, Italia şi Spania. Prin urmare, exporturile Franţei au intrat pe un tren descendent şi o cădere în sectorul manufacturilor şi în cel al serviciilor.
 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite