Forțele ruse, cu moralul la pământ și prost plătite, susţine Ministerul britanic al Apărării

0
Publicat:

Forțele ruse au „probleme de moral și disciplină”, pe lângă oboseala și pierderile mari acumulate în războiul declanșat de Rusia în Ucraina, spune Ministerul britanic al Apărării, conform The Guardian.

Soldat rus în Lugansk FOTO EPA-EFE
Soldat rus în Lugansk FOTO EPA-EFE

O principală nemulțumire a trupelor ruse a continuat probabil să fie legată de salaraiul pe care îi primesc, inclusiv de riscul ca „bonusuri de luptă considerabile” să nu fie plătite, conform celei mai recente actualizări a situației de pe front făcută de britanici.

Conform sursei citate, de vină ar fi „corupția totală” în rândul comandanților și o „birocratie militară ineficientă”.

Armata rusă nu a reușit în mod constant să ofere drepturi de bază trupelor dislocate în Ucraina, inclusiv uniforme, arme și rații adecvate, precum și bani. Acest lucru a contribuit aproape sigur la menținerea moralului fragil al majorității forțelor.

Ministerul britanic al Apărării: Ofensiva ucraineană în Herson a surprins trupele ruse

În analiza de sâmbătă, Ministerului britanic al Apărării spunea că, în ce privește operațiunea ofensivă a forțelor armate ucrainene, desfășurată începând cu 29 august, „un element al acestea este un avans continuu pe un front larg la vest de râul Nipru, concentrându-se pe trei axe din cadrul regiunii Herson ocupate de Rusia”.

Potrivit sursei citate, operațiunea are obiective imediate limitate, dar forțele ucrainene au obținut probabil un grad de surpriză tactică; exploatând logistica, administrația și conducerea deficitară din cadrul forțelor armate ruse.

„Având în vedere că luptele continuă, de asemenea, în sectoarele Donbas și Harkov, o decizie cheie pentru comandanții ruși în zilele următoare va fi unde să angajeze orice forță de rezervă operațională pe care o pot genera”, mai explica Ministerul britanic al Apărării.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite