Fiica premierului francez spune că a fost bătută cu brutalitate de un preot la o școală privată catolică

0
0
Publicat:

Hélène Perlant, fiica premierului francez François Bayrou, a declarat că a fost bătută cu brutalitate, în copilărie, la o școală privată catolică aflată în centrul unui scandal care a șocat Franța.

Hélène Perlant, fiica premierului francez Foto: X/Tom Alexis-Boyer
Hélène Perlant, fiica premierului francez Foto: X/Tom Alexis-Boyer

Mai multe acuzaţii de abuz fizic, emoţional şi sexual au fost îndreptate împotriva instituției, Notre-Dame de Bétharram, o şcoală privată catolică, din apropierea oraşului natal al premierului francez François Bayrou. Situația a luat o turnură personală pentru prim-ministrul, după ce fiica sa a dezvăluit că a fost victima violenţei fizice la această instituţie.

Chiar dacă Bayrou s-a declarat „şocat”, mulţi se întreabă dacă chiar nu ştia nimic despre ceea ce se întâmpla la şcoala unde au învăţat trei dintre copii săi şi unde a predat chiar soţia sa, relatează The Guardian. Premierul urmează să fie audiat de o comisie parlamentară la 14 mai.

Bătută cu brutalitate: „M-a lovit cu pumnii şi picioarele peste tot”

Hélène Perlant, acum în vârstă de 53 de ani, a declarat pentru revista Paris Match că un preot de rang înalt de la Notre-Dame de Bétharram a bătut-o în faţa colegilor ei în timpul unei tabere de vară în anii 1980, când avea 14 ani, dar susţine că nu i-a povestit niciodată despre asta tatălui ei.

Am păstrat tăcerea despre asta timp de 30 de ani”, a spus ea. „Poate în mod inconştient am vrut să-mi protejez tatăl de loviturile politice pe care le primea la nivel local”, a completat ea.

Scandalul Bétharram, care a izbucnit de mai multe luni, a zdruncinat poziţia premierului Bayrou, fost ministru al educaţiei şi care timp de mulţi ani a fost politician local în regiunea unde se află şcoala.

Nu am fost niciodată informat despre nimic care să aibă legătură cu violenţa sau violenţa sexuală”, a răspus Bayrou. De asemenea, el a declarat în parlament că se pune la cale „un scandal artificial” împotriva sa.

Când a fost întrebată dacă tatăl ei ştia ce se întâmplă la şcoală, Perlant a declarat pentru sursa citată: „Cu cât suntem mai încurcaţi, cu atât vedem mai puţin, cu atât înţelegem mai puţin. Avem lucruri în faţa ochilor noştri, dar nu vedem nimic; bucăţi parţiale, nu înţelegem nimic”.

Hélène Perlant, a cărei poveste face parte dintr-o carte a supravieţuitorilor ce va fi publicată săptămâna aceasta, a povestit: „Într-o noapte, când ne desfăceam sacii de dormit, (părintele) Lartiguet m-a apucat brusc de păr, m-a târât pe podea câţiva metri, apoi m-a lovit cu pumnii şi picioarele peste tot, mai ales în stomac. Am făcut pe mine şi am rămas aşa toată noaptea, umedă şi înfăşurată ca o minge în sacul de dormit”.  Actele de violenţă, a spus ea, au lăsat-o „plină de vânătăi”.

Bétharram era organizată ca o sectă sau ca un regim totalitar, punând presiune psihologică asupra elevilor şi profesorilor, astfel încât aceştia să rămână tăcuţi”, a adăugat ea.

Cartea care urmează să apară a fost scrisă de Alain Esquerre, victimă a abuzurilor.

Sute de plângeri

În total, din februarie 2024, au fost depuse 200 de plângeri legale prin care preoţii şi personalul de la Bétharram au fost acuzaţi de abuz fizic sau sexual între 1957 şi 2004. Nouăzeci dintre aceste plângeri acuză violenţe sexuale. Într-una se vorbeşte despre un viol în grup la care au participat doi preoţi.

Două plângeri au condus la acuzaţii împotriva unui fost supraveghetor, pentru presupusa agresiune sexuală asupra unui minor în 2004 şi presupus viol asupra unui minor între 1991 şi 1994. Alte acuzaţii au depăşit însă termenul limită pentru urmărirea penală.

Incidentele de violenţă de la Bétharram au fost făcute publice pentru prima dată în 1996, când tatăl unui elev a depus plângere după ce fiul său a fost lovit şi supus la pedepse degradante la şcoală. Bayrou era ministru al educaţiei la acea vreme, iar unul dintre fiii săi era în clasa victimei. 


Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite