Video Puya, implicat într-un incident în trafic pe bicicletă, surprins de camera de bord: „Omul a vrut neapărat să-și facă un filmuleț”
Sursă video: TikTok@.iu.da
Puya a fost implicat într-un incident în trafic zilele acestea, iar imaginile surprinse de camera de bord a unui șofer de dubă au devenit virale pe TikTok.
În videoclipul publicat de utilizatorul „IUDA” se vede cum rapperul, care se deplasa pe bicicletă, s-a încadrat pe banda de circulație a dubei, iar șoferul a fost nevoit să frâneze brusc pentru a evita impactul.
Incidentul a avut loc pe Bulevardul Nicolae Grigorescu din Sectorul 3 al Capitalei. Filmarea s-a viralizat pe TikTok, iar internauții au început să lase comentarii la videoclipurile publicate de artist, făcând referire la incident.
„Era să rămânem fără tine, Puya”, a comentat o persoană.
„Deci aici mergea așa, pornit cu Pegas-ul (n.r. producător de biciclete) ăla.”
Ulterior, Puya a afirmat că autorul filmării ar fi accelerat intenționat pentru a ajunge în dreptul lui.
„Am văzut, în ultimul timp, că vă preocupă siguranța mea și de cum merg eu cu bicicleta prin București, că merg haotic. Omul a vrut neapărat să-și facă un filmuleț, a accelerat până în punctul în care să intre în ăla din față.
Oamenii stăteau la stop, normal că a accelerat ca să poată să țipe pe geam la mine. Adevărul este și-a făcut vizualizările și a făcut filmulețul, dar mi se pare aiurea că deranjez și când merg cu bicicleta”, a transmis Puya într-un videoclip pe TikTok.
Artistul a mai spus că merge cu bicicleta tocmai pentru a evita astfel de incidente în trafic.




















































