EXCLUSIV O româncă, vânzătoare de ziare, a ajuns imaginea Aeroportului Heathrow din Londra

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Românca Floriana Stanciu a ajuns să fie văzută săptămânal de peste 1,5 milioane de turişti care ajung la Londra. Ea a fost selecţionată pentru o campanie de imagine a Aeroportului Heathrow, fotografia ei fiind postată în dimensiuni uriaşe în cele mai vizibile locuri. Românca are o poveste impresionantă.

Vânzătoare stradală de reviste "Big Issue", Floriana Stanciu a umblat timp de doi ani pe străzile Londrei, conform publicaţiei pe care o distribuie şi care i-a relatat povestea. Ea lucrează acum şi la o tonetă de cafea din cadrul Change Please, un brand care şi-a propus să adune oameni ai străzii pentru a le oferi un job ca vânzători ambulanţi de cafea.

"Sunt foarte mândră să apar în fotografiile din Heathrow. Este un mod foarte plăcut de a vedea unde am ajuns pe drumul acesta şi munca pe care am depus-o pentru a ajunge unde sunt astăzi", a declarat Floriana Stanciu pentru Big Issue.

De altfel, în imaginile postate în Aeroportul Heathrow, românca apare îmbrăcată cu o vestă specifică vânzătorilor stradali ai publicaţiei sus menţionate, cu un ecuson ataşat acesteia. Cu un gest larg, ca de bun venit, Stanciu este parte a campaniei "Welcome", în care mai apar şi alte personaje, printre care actriţa Tanya Moodie de la The Globe Theatre, pilotul Joe Hourston de la Red Arrows, Vicky Fyson de la Grădina Zoologică din Londra sau Natasha Moger, de profesie ingineră.

La rândul său, CEO-ul Aeroportului Heathrow, John Holland-Kaye, a declarat pentru Big Issue:

"Suntem onoraţi că Floriana s-a alăturat listei personalităţilor emblematice pe care Regatul Unit le oferă", a declarat directorul celui mai mare aeroport din Europa.

Corespondenţă din Londra

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite