Europa a depășit SUA în ajutorul militar oferit Ucrainei: țările care au contribuit cel mai mult
0Europa și-a intensificat sprijinul militar pentru Ucraina în lunile mai și iunie, depășind nivelul de ajutor oferit de Statele Unite, potrivit unui raport publicat marți de Institutul german Kiel. Dacă Washingtonul a trecut în ultimele luni la vânzări de armament către Kiev, statele europene, inclusiv Regatul Unit, au continuat să ofere ajutor sub formă de donații și contracte de achiziții.

De la începutul războiului cu Rusia, acum aproape trei ani și jumătate, ajutorul militar european a ajuns la 80,5 miliarde de euro, față de 64,6 miliarde de euro din partea SUA, relatează AFP și EFE, preluat de Agerpres.
În această primăvară, nivelul sprijinului european l-a egalat pe cel american, iar între timp l-a depășit. Tot mai mult din armamentul livrat nu provine din stocuri existente, ci direct din industria de apărare, pe fondul epuizării rezervelor militare naționale.
În mai și iunie, ajutorul militar european a totalizat 10,5 miliarde de euro, dintre care 44% (4,6 miliarde) au fost contracte atribuite în principal companiilor europene și ucrainene din domeniul apărării.
Germania a oferit cel mai mare pachet – 5 miliarde de euro, urmată de Norvegia (1,5 miliarde) și Belgia (1,2 miliarde). Olanda, Regatul Unit și Danemarca au contribuit fiecare cu sume între 500 și 600 de milioane de euro.
Aceste contribuții sunt, în parte, parte a unui nou mecanism NATO prin care statele europene cumpără arme și muniții din SUA pentru a le furniza Ucrainei, conform solicitării președintelui american Donald Trump, care a renunțat la donațiile directe de echipamente militare.
Washingtonul a aprobat în luna mai exporturi importante de armament către Kiev, dar acestea sunt achiziții plătite fie de Ucraina din fonduri proprii, fie de aliații europeni. SUA rămân implicate doar prin livrări din pachetele aprobate de fosta administrație Biden.
Vicepreședintele american JD Vance a declarat duminică, la Fox News, că „am terminat cu finanțarea acestui război în Ucraina”, menționând că, dacă europenii doresc să cumpere arme de la producătorii americani, Washingtonul nu se va opune.
Președintele Donald Trump urmează să se întâlnească vineri, 15 august, cu liderul rus Vladimir Putin în Alaska, pentru a discuta un posibil acord ce ar putea include „schimburi teritoriale” menite să pună capăt conflictului.