Estul separatist îl somează pe Petro Poroşenko să retragă „trupele de ocupaţie”

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ceremonia prin care Petro Poroşenko şi-a preluat mandatul de preşedinte al Ucrainei a alimentat tensiunile din estul ţării, unde prezenţa la vot a fost, în medie, de 10%, în contextul în care în jur de 13 oraşe rămân sub controlul separatiştilor proruşi. Liderii aşa-zisei „republici” Lugansk, autoproclamată în urma unui referendum controversat de la 16 mai, l-au somat pe Poroşenko să retragă armata, pe care o numesc „de ocupaţie”.

„Astăzi (sâmbătă – n.r.) a avut loc învestirea preşedintelui Ucrainei, o ţară vecină. Republica noastra nu are relaţii diplomatice cu Ucraina”, a declarat Valeri Bolotov, „preşedintele republicii Lugansk”. „Negocierile cu autorităţile de la Kiev pot începe decât dupa retragerea de pe teritoriul nostru a trupelor de ocupaţie. Iar dacă Kievul consideră că suntem cu toţii terorişti, nu avem ce sa discutam cu ei", a adăugat Bolotov.  

Lupte grele la Slaviansk

Luptele au continuat haotic în estul Ucrainei, oraşul Slaviansk devenind iar punctul fierbinte pe harta conflictului. Mai multe clădiri, printre care şi case, au fost distruse duminică. Presa rusă susţine că atacul aerian a fost coordonat de armata ucraineană, dar Kievul nu a confirmat informaţia. De cealaltă parte, ucrainenii spun că proruşii au ucis mai mulţi civili atunci când au încercat o nouă ofensivă asupra armatei. 

Iar imaginile din Slaviansk descriu tot mai clar o zonă de război. Clădirile dărâmate, focuri trase pe stradă, oraşul nu mai este alimentat cu apă, curentul electric nu funcţionează. Magazinele şi restaurantele rămân închise, în cea mai mare parte. 

[<a href="//storify.com/elenadumitru22/alegeri-ucraina" target="_blank">View the story "alegeri ucraina" on Storify</a>]

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite