E-mailurile cancelarului german Olaf Scholz au fost cercetate de poliţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Olaf Scholz
Olaf Scholz

E-mailurile cancelarului german Olaf Scholz au fost cercetate în cadrul unei anchete legate de scandalul CumEx Files, o fraudă fiscală privind dividentele.

Anchetatorii au examninat e-mailurile cancelarului german din perioada 2015-2018. Aceştia au luat verificat toată arhiva lui Scholz începând cu data de 1 ianuarie 2015, pe vremea când era primar al Hamburgului, funcţie pe care a deţinut-o până în 2018, atunci când a devenit ministru de finanţe în guvernul fostului cancelar Angela Merkel, relatează Agerpres.

Scandalul CumEx Files este o fraudă despre care s-a vorbit prima dată în 2017. Această fraudă se referă la o schemă ingenioasă de optimizare fiscală pusă în aplicare de bănci care le permit investitorilor străini să-ţi reducă impozitele pe dividente. În acest dosar au fost puse sub acuzare zeci de persoane printre care se numără bancheri, avocaţi sau consilieri financiari. De asemenea, sunt vizate mai mult de zece ţări.

Anchetatorii au examinat e-mailurile cancelarului german pentru a vedea dacă lideri politici au făcut presiuni asupra administraţiei financiare munincipale să nu mai colecteze aceste impozite. Printre băncile incriminate se numără şi Warburg din Hamburg care ar trebui să ramburseze 47 de milioane de euro, sumă la care municipalitatea din Hamburg a renunţat în 2016.

Scholz va fi interogat din nou vineri la Hamburg de către o comisie parlamentară. Purtătorul său de cuvân, Steffen Hebestreit, a declarat că cancelarul nu era la curent cu această anchetă şi că nu are nimic de ascuns. Scholz neagă că ar fi făcut presiuni asupra responsabililor fiscului din Hamburg pentru a renunţa la colectarea taxelor. 

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite