Dronele care au atacat o bază militară britanică din Cipru au fost lansate din Liban

0
Publicat:

Dronele fabricate în Iran care au vizat o bază militară britanică din Cipru au fost lansate din Libanul vecin, probabil de Hezbollah, a declarat pentru AFP o sursă guvernamentală cipriotă.

Dronele care au lovit baza Akrotiri din Cipru au fost lansate din Liban FOTO X
Dronele care au lovit baza Akrotiri din Cipru au fost lansate din Liban FOTO X

„S-a confirmat” că dronele, dintre care una a lovit o pistă de aterizare, au pornit din Liban, potrivit aceleiași surse. La întrebarea dacă gruparea armată susținută de Iran le-a lansat, sursa a răspuns: "foarte probabil", scrie Agerpres.

Ministerul britanic al Apărării nu a confirmat imediat aceste informații.

O sursă guvernamentală de la Londra a indicat că evaluarea este "încă în curs de desfăşurare" pentru a confirma originea dronelor.

Atacul cu drone care a lovit baza britanică de la Akrotiri duminică seara a fost primul atac împotriva unei ţări din Uniunea Europeană de la începutul războiului declanșat de atacurile aeriene americano-israeliene sâmbătă.

Vorbind în parlament luni după-amiază, prim-ministrul britanic Keir Starmer a asigurat că cele două baze militare britanice din Cipru "nu sunt folosite şi nu vor fi folosite de Statele Unite".

Deşi baza Akrotiri a fost lovită la doar câteva ore după ce a anunţat că a autorizat Statele Unite să folosească baze britanice împotriva Iranului, Starmer a asigurat parlamentul că atacul "nu a fost un răspuns la nicio decizie pe care am luat-o".

„Conform evaluării noastre, drona a fost lansată înainte de anunțul nostru”, a declarat el, fără a preciza de unde originea acesteia.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite