Dispariția misterioasă a unei aristocrate britanice: partenerul și copilul, de negăsit FOTO

0
Publicat:

Constance Marten a dispărut împreună cu partenerul și copilul lor nou-născut, după ce vehiculul lor s-a stricat pe o autostradă din nord-vestul Angliei între Manchester și Preston. Femeia face parte din familia Marten, o familie aristocratică britanică, cu legături cu Regina Mamă, și care deținea proprietatea Crichel în Dorset, relatează The Independent.

Poliția din Manchester a lansat vineri un apel la ajutor Foto: Greater Manchester Police
Poliția din Manchester a lansat vineri un apel la ajutor Foto: Greater Manchester Police

Marten, în vârstă de 35 de ani, este nepoata lui Mary Anna Marten, un administrator al Muzeului Britanic a cărei nașă a fost regretata Regina Mamă. Marten este descendenta celui de- al treilea și ultim baron Allington.

Marten, partenerul ei Mark Gordon și copilul lor au fost văzuți ultima dată joi seară, după ce mașina lor s-a stricat pe autostrada M61, moment în care au părăsit drumul în siguranță și au mers către podul Anchor Lane, lângă Bolton.

De atunci, se crede că proaspăta mamă a fost surprinsă de camere de supraveghere în portul Harwich din Essex, la aproximativ 250 de mile (400 de kilometri) de locul unde a fost abandonată mașina lor, și mai târziu, în Colchester, a anunțat duminică poliția britanică.

Poliția din Manchester a lansat vineri un apel la ajutor din partea publicului, pentru a-i găsi pe Marten, în vârstă de 35 de ani, pe partenerul ei, în vârstă de 48 de ani, și copilul.

De atunci, poliția a difuzat o imagine de pe o cameră de supraveghere, făcută în apropierea portului Harwich, duminică la ora 9 dimineața, în care ea purta o eșarfă roșie mare. Se crede, de asemenea, că Marten a fost văzută aproximativ o oră mai târziu, lângă Colchester.

Când a fost văzut ultima dată lângă M61, domnul Gordon purta haine închise la culoare, iar copilul a fost înfășat.

În calitate de mamă, aș dori să fac un apel direct către Constance: Știu că este o perioadă excepțional de grea pentru tine și probabil că ești speriată, dar îți promit că prioritatea noastră numărul unu este aceeași cu a ta – ca nou-născutul tău să fie în siguranță. După cum știi, este foarte important să fiți evaluați de către medici cât mai curând posibil, așa că vă rugăm să luați legătura cu serviciile de urgență sau să vă îndreptați către cel mai apropiat spital, oriunde ar fi acesta. Aș dori, de asemenea, să fac apel la membrii publicului, nu doar din Bolton, ci și din Greater Manchester și nu numai”, a spus superintendentul șef Michaela Kerr, șefa protecției publice la Poliția din Greater Manchester.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite