Dalai Lama participă la ceremoniile dedicate lui Lech Walesa
Dalai Lama, liderul spiritual tibetan, a sosit de dimineaţă la Gdansk, în nordul Poloniei, unde va participa la cea de-a 25-a aniversare a atribuirii Premiului Nobel pentru Pace lui Lech Walesa. În cadrul ceremoniilor, Dalai Lama se va întâlni şi cu preşedintele francez Nicolas Sarkozy, informează AFP, citată de Agerpres.
"Sunt foarte bucuros să sosesc în oraşul care a văzut născându-se mişcarea Solidaritatea, atât de importantă pentru istoria lumii, şi unde prietenul meu Lech Walesa şi-a început activitatea", a declarat Dalai Lama pe aeroportul din Gdansk.
Liderul spiritual tibetan va avea mâine o întâlnire cu şeful statului francez, Nicolas Sarkozy, invitat la rândul său de Lech Walesa. Anunţul a provocat deja nemulţumirea Chinei, care a decis amânarea summitului anual cu Uniunea Europeană, prevăzut pentru 1 decembrie, la Lyon.
Dalai Lama va participa, alături de alţi laureaţi al premiilor Nobel şi de personalităţi politice invitate de liderul istoric al Solidarităţii, la un colocviu dedicat provocărilor secolului al XXI-lea. Liderul spiritual al tibetanilor îşi va continua la Cracovia vizita de şase zile în Polonia, în cadrul turneului european care a cuprins deja Praga şi Bruxelles.





















































