Cum vrea să rezolve primarul unui oraș din Franța problema stăpânilor care nu curăță fecalele animalelor de pe străzi
0În orașul francez Beziers, situat în sudul țării, stăpânii animalelor de companie vor trebui să aibă la ei „pașaportul genetic" al acestora, ca parte a unui program experimental menit să reducă prezența excrementelor de pe străzi, relatează The Guardian.
Primarul orașului, Robert Menard, fost jurnalist și cofondator al organizației Reporters Sans Frontieres, a declarat că cetățenii și turiștii nu mai pot suporta să dea peste materiile fecale de pe trotuare. El are de gând să lanseze un proiect experimental, care va dura doi ani, pentru a-i găsi și sancționa pe cei care nu curăță după animalele lor de companie.
„Trebuie să sancționăm pentru a-i face pe oameni să fie mai responsabili”, a afirmat Robert Menard la postul de radio France Bleu.
Conform acestui program, stăpânii animalelor de companie trebuie să se prezinte la un medic veterinar pentru o mostră de salivă, care va fi testată genetic și pentru care se va elibera un document. Persoanele care vor fi oprite și care nu au la ei pașaportul genetic vor fi amendate cu 38 de euro.
Dejecțiile câinilor care se găsesc pe trotuare vor fi prelevate și testate, iar informațiile vor fi trimise poliției, care va accesa registrele naționale privind animalele de companie și le va atribui unui anumit stăpân, care va fi obligat să plătească până la 122 de euro pentru curățarea străzilor, a declarat Menard.
„Peste 1.000 de mizerii pe lună”
În anul 2016, edilul a sugerat pentru prima dată colectarea ADN-ului de la cei circa 1.500 de câini din centrul orașului, însă propunerea sa a fost respinsă de tribunalul administrativ local și considerată ca fiind un atac la adresa libertății personale. Programul a fost evaluat la acea vreme la 50.000 de euro anual.
Menard a transmis că această nouă măsură a fost înaintată prefecturii locale la începutul anului și că, de această dată, nu au fost prezentate obiecții privind implementarea acesteia.
„Nu mai suport mizeriile câinilor. De data aceasta, statul nu a avut obiecții cu privire la acest program și este de aceeași părere. Acest lucru trebuie făcut și nu doar în Beziers ... Trebuie să sancționăm oamenii pentru ca aceștia să fie mai responsabili”, a afirmat edilul pentru radioul francez.
„Am ținut socoteala și am adunat peste 1.000 de mizerii pe lună, uneori mult mai multe, doar în centrul orașului”, a mai adăugat el. Potrivit spuselor sale, programul va dura până în luna iulie a anului 2025.
„Pentru cei care nu sunt din Beziers, vom da dovadă de o oarecare indulgență. Dacă își vor strânge mizeriile câinilor, nu îi vom deranja. Nu suntem xenofobi. Nu străinii sunt problema, ci localnicii care nu fac curățenie", a mai adăugat Menard.