Criza din Grecia. Băncile greceşti, închise o săptămână. Retragerile din bancomate limitate la 60 de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Grecii stau la coadă pentru a-şi scoate economiile de la bancomate FOTO AP
Grecii stau la coadă pentru a-şi scoate economiile de la bancomate FOTO AP

Instituţiile bancare greceşti vor rămâne închise până la 6 iulie, a doua zi după un referendum organizat de guvernul condus de Alexis Tsipras, şi retragerile de la bancomate vor fi limitate în această perioadă la 60 de euro pe zi, potrivit deciziei privind controlul capitalurilor publicate în monitorul oficial grecesc în noaptea de duminică spre luni, relatează AFP.

Guvernul grec a anunţat în primele ore ale dimineţii de luni că pentru turiştii străini nu vor fi limitate retragerile de fonduri de la băncile din Grecia, relatează AFP. 

De asemenea, autorităţile de la Atena au decis să turiştii care vizitează Grecia şi posesorii de carduri de credit emise în alte ţări nu vor fi afectaţi de măsurile de control al capitalului.

 „Toţi cei care vizitează sau intenţionează să viziteze Grecia nu vor fi afectaţi de măsurile de control de capital care au fost introduse în urmă cu câteva ore şi aceste măsuri nu vor aplicate vizitatorilor care doresc să efectueze tranzacţii sau să retragă bani cu cardurile de credit emise în ţara lor„, se arată în comunicatul dat de Guvernul grec. 

Consiliul grec pentru Stabilitate Financiară a propus duminică seara ca băncile din Grecia să rămână închise timp de şase zile lucrătoare şi că marţi de la ATM-uri nu pot fi ridicate sume mai mari de 60 de euro pe zi. Luni vor fi închise şi ATM-urile, iar limita de 60 euro menţionată se referă la posesorii de carduri de la băncile greceşti, în timp ce limita maximă pentru proprietarii cardurilor din străinătate este determinată de băncile lor.

Macedonia, primul stat care cere băncilor să-şi retragă banii din Grecia

Macedonia a ordonat, duminică, băncilor sale să-şi retragă banii din instituţiile elene de creditare şi a impus „măsuri preventive“ pentru a limita ieşirile de capital către vecina sa din sud, afectată de turbulenţe, transmite Reuters.

"Băncile din Macedonia trebuie să-şi retragă toate depozitele şi împrumuturile din instituţiile de creditare de pe teritoriul Greciei şi de la sucursalele lor din întreaga lume', se arată într-un comunicat al Băncii Centrale a Macedoniei.

Această declaraţie este primul semn concret al unei ţări situate în imediata apropiere a Greciei care se protejează de turbulenţele financiare ce ameninţă Atena.

Limitarea ieşirilor de capital se va aplica numai viitoarelor tranzacţii, fiind exceptate aranjamentele stabilite deja între entităţile din Macedonia şi din Grecia.

Băncile elene deţin aproximativ 20% din totalul activelor bancare din Macedonia şi o cotă semnificativă în Bulgaria, România, Serbia şi Albania, ceea ce sporeşte posibilitatea ca Guvernele să fie nevoite să salveze sucursalele băncilor elene, dacă sistemul bancar din Grecia intră în colaps şi Atena părăseşte zona euro.

Băncile greceşti, dar şi Bursa, vor fi închise luni, a anunţat directorul Piraeus Bank duminică, în urma unei şedinţe de criză a oficialilor din guvern şi din sectorul financiar, care au discutat situaţia din ce în ce mai gravă a ţării, anunţă Reuters.
 

Anthimos Thomopoulos, directorul băncii Piraeus, a fost întrebat după ce a părăsit şedinţa Consiliului de Stabilitate Financiară dacă băncile vor fi deschise luni. Răspunsul acestuia a fost „nu“.

Consiliul de Stabilitate Financiară s-a reunit duminică după-amiază pentru a pregăti următorii paşi după decizia Băncii Centrale Europene de a menţine finanţarea de urgenţă pentru băncile elene. La reuniune au participat ministrul Finanţelor, Yanis Varoufakis, vice-ministrul Dimitris Mardas, guvernatorul Băncii Centrale, Yanis Sturnaras, precum şi şefii asociaţiilor bancare, notează Agerpres.

Cu puţin timp înainte de începerea reuniunii, Sturnaras a dat asigurări că Banca Greciei va lua „toate măsurile necesare pentru a garanta stabilitatea financiară a cetăţenilor greci, în aceste circumstanţe dificile“.

Tot înainte de întâlnire, Ministerul de Finanţe a dezminţit informaţiile de la BBC, potrivit cărora Varoufakis ar fi spus că Executivul studiază posibilitatea de a introduce controlul capitalurilor sau de a închide băncile luni.

La Atena, cozile la bănci au continuat şi duminică şi au început să apară primele semne ale lipsei de bani.

ATM Grecia fara bani FOTO Twitter
Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite