Convingerile lui Zelenski la 33 de ani de la adoptarea Declarației privind suveranitatea Ucrainei
0Preşedintele Volodimir Zelenski a evidenţiat duminică forţa ţării sale de a se opune invaziei militare ruse, la 33 de ani de la adoptarea Declaraţiei privind suveranitatea Ucrainei.

„Ţara noastră nu va renunţa niciodată la suveranitate. Acest lucru este deja clar pentru toată lumea”, a dat asigurări şeful statului ucrainean într-un mesaj video.
Zelenski le-a mulţumit încă o dată militarilor ucraineni care luptă pentru libertatea şi independenţa țării lor în faţa terorii ruse, relatează DPA, potrivit Agerpres.
La 16 iulie 1990, Parlamentul Ucrainei a adoptat o declaraţie cu privire la independenţa republicii, care pe atunci făcea parte din Uniunea Sovietică. Potrivit documentului, Ucraina trebuie să aibă propria armată şi propria bancă centrală, dar să fie nealiniată şi să nu posede arme nucleare, precizează DPA.
În decembrie 1991, în contextul dezintegrării Uniunii Sovietice, ucrainenii au votat pentru independenţă.
Zelenski a declarat că vede Ucraina ca pe un model în ceea ce priveşte lupta pentru libertate şi democraţie în Europa.
„Ucraina va asigura libertatea şi securitatea reale în Europa în faţa terorii ruse. Securitatea continentului nostru începe aici cu suveranitatea şi forţa Ucrainei”, a subliniat liderul de la Kiev.
În 24 februarie 2022, Rusia a lansat o agresiune nejustificată şi neprovocată împotriva Ucrainei sub pretextul unei „operaţiuni militare speciale” de „denazificare” şi de protejare a comunităţii rusofone.