Contraofensiva ucraineană: Volodimir Zelenski s-a deplasat la Izium, oraș de importanță strategică

0
0

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a vizitat miercuri orașul Izium, revenit recent sub steagul Ucrainei în contextul unei contraofensive fulgerătoare împotriva armatei ruse.

Volodimir Zelenski în Izium FOTO Facebook/ Volodimir Zelenski
Volodimir Zelenski în Izium FOTO Facebook/ Volodimir Zelenski

„Președintele Ucrainei le-a mulțumit soldaților pentru eliberarea pământurilor ucrainene și a ridicat solemn steagul Ucrainei” peste clădirea administrativă a orașului, a anunțat Brigada 25 Aeropurtată Siceslav într-un comunicat publicat pe pagina sa de Facebook.

Postarea include fotografii de la ceremonie în care apar președintele Volodimir Zelenski, viceministrul Apărării Apărării Hanna Maliar și comandanți militari.

„Mai devreme, când ne uitam în sus, căutam întotdeauna cerul albastru. Astăzi, când ne uităm în sus, căutăm un singur lucru, steagul Ucrainei. Steagul nostru galben-albastru este deja arborat la Izium. Și așa va fi în fiecare sat și oraș din Ucraina. Ne mișcăm într-o singură direcție - înainte și spre victorie”, a scris pe Telegram președintele ucrainean.

Izium, un nod important de transport, este considerat poarta de intrare în regiunea industrială Donbas.

Europa


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri