Consiliul și Parlamentul European au ajuns la un acord pentru eliminarea importurilor de gaze rusești până în 2027
0Consiliul European a anunțat miercuri, 3 decembrie, că a ajuns la un acord cu Parlamentul European pentru eliminarea treptată a importurilor de gaze naturale din Rusia până în 2027.

UE va interzice treptat importurile de gaze naturale din Rusia, inclusiv gazul natural lichefiat (GNL) și gaze prin conducte, cu interdicție totală începând cu sfârșitul anului 2026 (GNL) și toamna lui 2027 (gaze prin conducte), scrie News.ro.
În octombrie, 12% din importurile UE de gaze proveneau din Rusia, față de 45% înainte de invazia Ucrainei.
Ungaria, Franţa şi Belgia sunt printre ţările care încă primesc gaze naturale din Rusia, menţionează Reuters.
Acordul la care s-a ajuns este un compromis între Parlamentul European, care dorea o interdicţie mai rapidă, şi statele membre, care doreau să acorde mai mult timp.
În ceea ce priveşte conductele de gaze, interdicţia contractelor pe termen lung, cele mai sensibile deoarece uneori au o durată de zeci de ani, va intra în vigoare la 30 septembrie 2027, cu condiţia ca stocurile să fie suficiente, şi se va aplica cel târziu de la 1 noiembrie 2027.
În ce privește GNL, interdicţia privind contractele pe termen lung se va aplica începând cu 1 ianuarie 2027, în conformitate cu anunţurile preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Companiile europene vor putea invoca „forță majoră” pentru a justifica legal eventuale încălcări de contract generate de interdicție. Executivul european a ales o propunere legislativă în locul sancțiunilor, astfel încât adoptarea să fie posibilă cu majoritate calificată și să evite veto-ul Ungariei și Slovaciei, care se opun măsurii.
Scopul UE, la aproape patru ani de la invazia Ucrainei, este de a reduce veniturile Rusiei provenite din exporturile de gaze.























































