Consiliul Europei: Transferurile copiilor ucraineni în Rusia echivalează cu „genocid"

0
Publicat:

Consiliul Europei a apreciat joi că transferurile forţate de copii ucraineni spre Rusia echivalează cu "genocid" , potrivit unei rezoluţii adoptate de Adunarea Parlamentară care reuneşte deputaţi din 46 de ţări, relatează AFP, citată de Agerpres.

Copii într-un autobuz care se îndreaptă spre Belgorod, Rusia. FOTO Arhivă
Copii într-un autobuz care se îndreaptă spre Belgorod, Rusia. FOTO Arhivă

„Dovezile documentate ale acestei practici corespund definiţiei internaţionale a genocidului", a indicat Consiliul Europei într-un comunicat, după votul asupra textului care „cere" repatrierea copiilor.

Curtea Penală Internaţională a emis, pe 17 martie, un mandat de arestare împotriva preşedintelui rus Vladimir Putin pentru aceste deportări. Tribunalul de la Haga a emis, de asemenea, un mandat de arestare pentru Maria Lvova-Belova, comisarul rus pentru copii.

La începutul lunii aprilie, Ucraina a estimat că peste 16.000 de copii ucraineni au fost "răpiţi" şi duşi în Rusia de la începutul invaziei (pe 24 februarie 2022(, iar mulţi ar fi fost duşi în centre de plasament.

„Rusificarea" copiilor deportați prin reeducare în limba, cultura şi istoria ruse

În rezoluţia adoptată joi se arată că există „dovezi" că acești copii deportaţi s-au confruntat cu un proces de „rusificare" prin reeducare în limba, cultura şi istoria ruse.

Documentul arată că aceste transferuri sunt „planificate clar şi organizate într-un mod sistematic" ca politică de stat şi au ca obiectiv „anihilarea oricărei legături şi a oricărei caracteristici a identităţii lor ucrainene".

Soţia preşedintelui ucrainean, Olena Zelenska, a salutat, pe Twitter, această rezoluţie, despre care a spus că este „un pas în plus către posibilitatea unui proces" în faţa justiţiei internaţionale.

Consiliul Europei a cerut, de asemenea, ca ONU şi Crucea Roşie să aibă acces în Rusia pentru a colecta informaţii despre copiii deportaţi şi dovezi ale crimelor - inclusiv genocid - care ar fi putut fi comise.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite