Condiţiile Comisiei Europene pentru ieşirea Marii Britanii din UE INFOGRAFIE

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Negociatorul-şef al Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier
Negociatorul-şef al Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier

Negociatorul-şef al Comisiei Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a prezentat miercuri abordarea pe care o va avea în negocierile cu Marea Britanie privind condiţiile ieşirii acestei ţări din Uniunea Europeană. Printre condiţii se numără protejarea drepturilor cetăţenilor comunitari aflaţi în Regatul Unit şi plata integrală de către guvernul britanic a contribuţiilor financiare deja asumate în cadrul UE, relatează AFP .

„Atunci când o ţară părăseşte Uniunea Europeană trebuie plătite facturile, nici mai mult nici mai puţin“, a menţionat Barnier într-un discurs susţinut la Bruxelles în faţa Comitetului Regiunilor, ce reuneşte reprezentanţi locali şi regionali din statele UE.

El a recunoscut că ieşirea Regatului Unit din UE creează o situaţie de incertitudine cu privire la evoluţia unor programe europene esenţiale finanţate de la bugetul comunitar, precum Fondul Social European, Fondul European pentru Dezvoltare Regională sau Planul de investiţii Juncker. Nu a fost deocamdată avansată o sumă pe care Bruxelles-ul o va cere Londrei în contul angajamentelor financiare deja asumate, dar estimări neoficiale indică între 55 şi 60 de miliarde de euro.

Comisia Europeană doreşte ca mai întâi să încheie cu Londra un acord „asupra principiilor unei retrageri ordonate“ din UE şi abia apoi să discute despre viitoarea relaţie dintre UE şi Regatul Unit, iar în acordul care să stabilească o asemenea relaţie blocul comunitar nu ar trebui să ofere acestei ţări un acces selectiv la acele componente ale pieţei unice pe care le-ar dori Londra, a spus miercuri Barnier. El a cerut ca inclusiv perioadele tranzitorii să fie convenite numai după stabilirea acordului privind divorţul.

El a subliniat că garantarea pe termen lung a drepturilor europenilor comunitari stabiliţi în Regatul Unit va fi „prioritatea absolută“ încă de la începutul negocierilor, o problemă despre care a recunoscut că va fi complexă, dar pe care doreşte să o rezolve printr-un acord care să aibă la bază principiile reciprocităţii şi nediscriminării.

Dar Barnier a admis că pentru ca executivul comunitar să-şi poată susţine toate aceste exigenţe în faţa Regatului Unit la negocieri, condiţia esenţială este ca cele 27 de state membre ale UE să manifeste o poziţie unitară.

Cât despre posibilitatea să nu se ajungă la niciun acord cu Londra şi la capătul celor doi ani de negocieri formale Regatul Unit să iasă pur şi simplu din UE fără vreo înţelegere privind condiţiile Brexit-ului, Barnier a spus că o astfel de situaţie ar avea consecinţe grave şi a insistat că UE nu doreşte un Brexit fără acord.

Pe de altă parte, oficiali ai Uniunii Europene au avertizat companiile aeriene, inclusiv Ryanair, easyJet şi British Airways că vor trebui să-şi mute sediile sau să vândă participaţii către naţionali europeni dacă vor să continue să zboare între Marea Britanie şi Europa continentală, după Brexit, informează publicaţia The Guardian.

Directorilor executivi ai companiilor aeriene li s-a reamintit în cadrul unei întâlniri private care a avut loc recent cu oficiali ai UE că trebuie să aibă o bază semnificativă pe teritoriul Uniunii şi că o mare parte din acţiunile companiilor trebuie să fie deţinute de naţionali UE, asta pentru a putea efectua un zbor de la Milano la Paris, de exemplu.

image
Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite