Cine este prezentatorul show-ului „Polonia are talent” ce câştigă popularitate ca forţă a opoziţiei faţă de guvernarea naţionalistă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Szymon Holownia, care în prezent are propriul partid, a candidat independent la alegerile prezidenţiale din 2020 FOTO EPA-EFE
Szymon Holownia, care în prezent are propriul partid, a candidat independent la alegerile prezidenţiale din 2020 FOTO EPA-EFE

Szymon Hołownia, popularul prezentator al show-ului „Polonia are talent, jurnalist şi fondator al unor fundaţii umanitare, aspiră la fotoliul de premier după ce a candidat în 2020 la prezidenţiale, unde a obţinut un procent bun. El speră să facă concurenţă serioasă partidului de la guvernare, Lege şi Justiţie.

Fostul prezentator de televiziune, un jurnalist experimentat în vârstă de 44 de ani, care a avut şi o emisiune la posturi dedicate religiei şi a vrut să fie preot catolic, este o figură a opoziţiei ce speră să treacă dincolo de o popularitate de moment, cum a mai fost cazul în Polonia.

Hołownia crede că are şansa sa să reziste având în vedere, în cuvintele lui, „degenerarea” taberei naţionaliste de la guvernare „prea ocupate să-şi pună reciproc beţe în roate”, dar şi unei „„crize de încredere” în forţele opoziţiei, relatează Politico.

Coaliţia de guvernare ce are în frunte Partidul Lege şi Justiţie (PIS) a suferit rupturi şi scădere în sondaje din pricina legislaţiei de interzicere aproape totală a avortului şi a gestionării pandemiei -involuţie de care Platforma Civică (PO), cel mai important partid al opoziţiei din parlament, s-a străduit să profite.

Hołownia a obţinut aproape 14 procente la alegerile prezidenţiale de anul trecut, ieşind al treilea din 11 candidaţi şi are un partid tânăr, Polonia 2050, care abia e înregistrat. Cinci deputaţi şi un senator ai opoziţiei i s-au alăturat de la alte partide. Sondajele arată că ar obţine 22% dacă scrutinul ar avea loc acum - doar că următoarele alegeri parlamentare, în caz că nu vor fi anticipate, sunt abia în 2023.

Aceste cifre îl fac principalul concurent al PIS, situat la 35%.

Polonia 2050 se prezintă ca o alternativă la duopolul PiS-PO care a condus alternativ în ultimii 20 de ani. Partidul Lege şi Justiţie e la putere din 2015.

„Cred că ne apropiem de un moment similar sfârşitului preşedinţiei lui Bush când lumea aştepta o nouă speranţă şi un partid care să inspire şi să iasă câştigător”, spune jurnalistul.

Hołownia şi-a început cariera ca reporter apoi a devenit editorialist politic şi gazdă a showului Polonia are Talent, care i-a adus şi celebritatea. Totodată, a fost moderator al unor emisiuni religioase, unde s-au discutat chestiuni etice. Vederile sunt creştin-democrate de centru-dreapta.

Poziţia lui pe scena politică din Polonia sunt în stânga naţionaliştilor de dreapta din fruntea ţării şi în dreapta celorlalte partide ale opoziţiei - asta îi asigură o aliniere decentă pe spectrul politic, având în vedere societatea conservatoare şi religioasă poloneză.

Hołownia argumentează că partidul său se deosebeşte de PIS prin „respectul faţă de statul de drept şi constituţie, care lipsesc cu totul din PiS şi care a adus Polonia la cuţite cu Bruxzellesul. Mai mult, vederile sunt apropiate de actuala opoziţiei, fapt care prevesteşte posibile alianţe.

În privinţa programului politic, Polonia 2050 a pus în centru viziuni îndreptate spre viitor, precum schimbările climatice şi mediul (economia Poloniei e dependentă de cărbune) şi restructurări ale serviciilor publice.

Numele partidului vine de la perspectiva în termeni de generaţii,nu cicluri de guvernare.

Jurnalistul mai promite să epureze din funcţionarii publici inutili şi din funcţiile numite politic la companiile de stat.

„Fiecare politician dintr-un partid ajuns la guvernare mai aduce cu el 50 de oameni. Nepotismul politic este cea mai mare molimă din viaţa politică poloneză din ultimii 30 de ani.Vom putea să-i anunţăm fără să ne simţim vinovaţi: Îmi pare rău, dar asta nu mai poate continua”.

În privinţa programului economic (Polonia are una din cele mari rate ale inflaţiei din UE), unde părerile sunt împărţite, partidul nu are nişte puncte clare.

„Am adoptat o regulă conform căreia vom desfăşura treptat manifestul nostru potrivit unei planificări”, a spus acesta.

Totuşi coaliţia fierbe şi s-ar putea concretiza perspectiva vehiculată în coaliţie a unor alegeri anticipate.

„ În ultimele săptămâni m-am simţit ca şi cum cineva ar schimba tabela de şah de nenumărate ori”, a admis Hołownia ce dă aproape sigur un vot anticipat. Unii sunt sceptici: ultima dată (2007) când liderul PiS  Jarosław Kaczyński a cerut anticipate a pierdut puterea.

Hołownia a venit pe un vid de putere creat de Platforma civică ce şi-a pierdut reperele de la plecarea fostului premier şi preşedinte al CE Donald Tusk. Condus de Borys Budka, lipsit de carisma lui Tusk, nu a convins astfel încât să pună probleme pentru PiS.

În ciuda sondajelor favorabile, trecutul arată că noii veniţi în politică şi-au pierdut repede terenul câştigat pe moment.

Este cazul lui Ryszard Petru, un economist care a promis ca lider al opoziţiei în 2015, cu partidul său liberal Modern, înainte să fie scos din cărţi de un scandal, al lui Janusz Palikot, al cărui partid liberal şi antic-clerici a obţinut 10% în 2011, dar care nu şi-a concretizat reformele,respectiv al lui Robert Biedroń, recunoscut gay, care după un dezamăgitor 2% a plecat în PE, iar partidul său Spring a fost absorbit de coaliţia Stânga.

„E o regulă de bază că partidele numite după fondatorii lor nu ajung bine. Sunt prea vulnerabile poticnirii liderilor lor”, spune Wojciech Szackide la centrul de reflecţie Polityka Insight.

Hołownia recunoaşte că „este una din provocările-cheie ale mişcării sale”.

„Nu sunt al doilea Palikot, nici al treilea Petru sau al cincilea Robert Biedroń. Sunt primul Szymon Hołownia şi voi încerca să nu le repet greşelile.”

Jurnalistul Marcin Makowski notează: „Nu am mai văzut tipul  predicatorului laic în politica de până acum”.

Acesta spune că  Hołownia a adus ceva din efervescenţa showbizului în politică prin postări pe reţele sociale şi comunicarea directă cu suporterii săi. Noul-venit vizează un public de centru-dreapta, oameni care de regulă nu votează - tulburaţi de acţiunile PiS (violarea constituţiei, controlul asupra mass-mediei şi justiţiei ,conflictele cu Bruxellesul), dar care nu găsesc o alternativă comodă în opoziţia liberală şi de stânga.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite