Celebrul tablou „Fata cu cercel de perlă”, vandalizat de activişti ecologişti VIDEO

0
Publicat:

Trei activişti pentru climă au fost arestaţi joi de poliţia olandeză după ce au vandalizat un celebru tablou al pictorului Johannes Vermeer, intitulat "Fata cu cercel de perlă", care este expus în Muzeul Mauritshuis din Haga, conform Agerpres.

Celebra pictură „Fata cu cercel de perlă” nu a fost avariată FOTO Captură video
Celebra pictură „Fata cu cercel de perlă” nu a fost avariată FOTO Captură video

Cei trei activişti, care purtau tricouri pe care era imprimat mesajul "Just Stop Oil" - numele unei cunoscute mişcări pentru protejarea climei -, au fost arestaţi pentru "violenţă publică asupra unei proprietăţi", a transmis Poliţia olandeză, citată de site-ul nltimes.nl.

O înregistrare video cu acest protest ecologist circulă pe reţelele de socializare şi a fost difuzată de acelaşi site olandez.

, au precizat reprezentanţii Muzeului Mauritshuis la scurt timp după protest: "Starea tabloului a fost examinată de restauratorii noştri. Din fericire, capodopera aflată în spatele unui geam de protecţie nu a fost afectată".

În acea înregistrare video realizată în muzeul din Haga poate fi văzută un tânăr care îşi lipeşte capul cu o substanţă adezivă de geamul protector al tabloului. Apoi, un alt activist ecologist varsă o cutie cu supă de tomate peste capul şi gâtul său.

"Cum vă simţiţi când vedeţi ceva frumos şi de nepreţuit fiind în aparenţă distrus în faţa ochilor voştri? Vă simţiţi ultragiaţi?", a întrebat unul dintre protestatari în timp ce îşi lipea palma stângă cu o substanţă adezivă de peretele pe care este expusă pictura. "Unde se află acel sentiment când vedeţi că planeta este distrusă în faţa ochilor voştri?", a continuat el.

Activiştii din mişcarea Just Stop Oil, care protestează frecvent faţă de utilizarea carburanţilor fosili, au fost implicaţi în mai multe proteste de acest fel în ultima perioadă, inclusiv recent, când au stropit cu supă de roşii o altă capodoperă a picturii, tabloul "Sunflowers", pictat de Van Gogh şi expus la National Gallery din Londra. La câteva zile după aceea, ei au aruncat cu piure de cartofi asupra tabloului "Les Meules" ("Căpiţe de fân") al pictorului Claude Monet, care este expus în Muzeul Barberini din oraşul german Potsdam.

Deocamdată, mişcarea Just Stop Oil nu a revendicat pe site-ul său oficial şi nici pe conturile sale de pe reţelele de socializare actul de vandalism de la Muzeul Mauritshuis din Haga.

"Fata cu cercel de perlă" este una dintre cele mai recognoscibile picturi din Ţările de Jos şi a devenit de-a lungul anilor o adevărată legendă culturală. Johannes Vermeer a finalizat acest tablou în jurul anului 1665, în timpul Epocii de Aur Neerlandeze. Pictura a fost cumpărată după două secole de Arnoldus Andries des Tombe, ofiţer în armata olandeză şi expert în genealogie. Tabloul a fost donat de familia sa Muzeului Mauritshuis în 1902. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite