Cel mai important premiu german din domeniul cercetării medicale, atribuit creatorilor vaccinului Pfizer-BioNTech

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Vaccinul BioNTech a fost primul ser anti-COVID-19 a cărui utilizare a fost aprobată în Uniunea Europeană.
Vaccinul BioNTech a fost primul ser anti-COVID-19 a cărui utilizare a fost aprobată în Uniunea Europeană.

Premiul Paul Ehrlich şi Ludwig Darmstaedter din Germania a fost acordat celor trei persoane care au creat vaccinul anti-COVID-19 al companiei germane BioNTech, realizat în colaborare cu grupul american Pfizer.

Cei trei laureaţi, doi doi fondatori ai companiei BioNTech, Ozlem Tureci şi Ugur Sahin, precum şi specialistei în biochimie Katalin Kariko, care s-a alăturat companiei germane în anul 2013, vor primi acest premiu „pentru cercetările lor şi pentru dezvoltarea de ARN mesager în scopuri de prevenţie şi terapeutice", au anunţat marţi reprezentanţii Fundaţiei Paul Ehrlich, al cărei sediu se află în oraşul Frankfurt.

Dezvoltarea „spectaculos de rapidă" a unui vaccin extrem de eficient împotriva COVID-19 a fost considerată de juriul care atribuie acest premiu drept „un succes extraordinar", transmite Agerpres. 

În ultimele decenii, mulţi dintre câştigătorii premiului Paul Ehrlich şi Ludwig Darmstaedter au fost recompensaţi apoi şi cu premiul Nobel pentru medicină.

Vaccinul BioNTech a fost primul ser anti-COVID-19 a cărui utilizare a fost aprobată în Uniunea Europeană. De asemenea, campania de vaccinare cu acest ser nu a fost amânată sau întreruptă din cauza îngrijorărilor legate de posibile efecte secundare rare, aşa cum s-a întâmplat în cazul altor vaccinuri anti-COVID-19.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite