Ce preț plătește Europa Budapestei pentru a rămâne „unită” în fața Rusiei?
0O nouă rundă de sancțiuni împotriva Rusiei – a 19-a – este pregătită la Bruxelles, dar de această dată consensul nu a venit gratuit. Comisia Europeană a decis deblocarea a aproximativ 550 de milioane de euro pentru Ungaria, în schimbul susținerii acestui pachet de sancțiuni, care vizează în special importurile de gaz natural lichefiat (LNG) din Rusia și activitățile flotei „fantomă” ce alimentează economia de război a Kremlinului.
Este prima dată când un troc politic este atât de clar legat de măsuri în domeniul energetic – un domeniu sensibil, în care interesele naționale nu doar că diferă, ci deseori se ciocnesc frontal.
O „unitate” plătită, nu asumată
În mod formal, Comisia justifică plata prin necesitatea deblocării pachetului de sancțiuni. Fondurile în cauză fuseseră anterior înghețate din cauza problemelor Ungariei legate de statul de drept. Acum, aceleași fonduri sunt folosite drept garanție pentru un vot „în linie” din partea Budapestei.
Dar această tranzacție, dincolo de utilitatea ei imediată, ridică întrebări fundamentale: ce valoare mai are o decizie europeană dacă ea este obținută prin cumpărarea sprijinului? Și ce credibilitate mai are o strategie comună când este croită cu excepții și derogări negociate în culise?
Sancțiunile energetice – nucleul noului pachet
Pachetul 19 este diferit față de cele anterioare. Nu mai vorbim doar de sancțiuni simbolice împotriva unor oficiali sau companii rusești. La mijloc se află o măsură cu impact structural: interzicerea importurilor de LNG rusesc în terminalele europene, începând cu ianuarie 2027 – un termen avansat cu un an față de planul inițial. De asemenea, Bruxelles-ul vizează flota de petroliere care transportă resurse rusești prin rute ocolitoare, precum și rețelele de intermediari care maschează sursa reală a livrărilor.
Aceste schimbări ating puncte nevralgice. Pentru țări precum Ungaria sau Slovacia, care depind de gazul rusesc, orice accelerare a tranziției înseamnă riscuri reale pentru securitatea energetică. De aici și veto-ul anunțat de guvernul Orban, care, ca de obicei, și-a transformat poziția într-un instrument de negociere financiară.
Când veto-ul devine monedă de schimb
Uniunea Europeană se află într-o situație repetitivă, în care sancțiunile simple se adoptă rapid, dar măsurile cu impact economic real sunt blocate sau întârziate. Nu din lipsă de voință politică declarativă, ci pentru că pun în discuție distribuirea costurilor între statele membre. Iar în această ecuație, Ungaria a învățat cum să transforme opoziția într-o sursă de capital politic și financiar.
De cealaltă parte, Bruxelles-ul face, din nou, compromisul care salvează aparențele de unitate, dar care slăbește în subtext coeziunea reală. Dacă pachetul este adoptat, iar LNG-ul rusesc este într-adevăr interzis până în 2027, atunci se poate vorbi de o strategie funcțională. Dacă nu, rămâne doar un exemplu în plus despre cât de ușor poate fi deturnată o politică comună de interese naționale înguste.
Între interese economice și credibilitate geopolitică
Pentru partenerii transatlantici – în special Statele Unite – acest compromis este un semnal de încetinire europeană într-un moment în care Washingtonul cere înăsprirea urgentă a sancțiunilor. Administrația americană insistă, de luni bune, pe închiderea portițelor din sistemul de transport maritim și pe blocarea intermediarilor care permit Moscovei să ocolească restricțiile.
În timp ce SUA iau în calcul inclusiv tarife pentru marii cumpărători de petrol rusesc, UE rămâne captivă în logica unanimității. Tocmai de aceea, lipsa unei decizii clare la Bruxelles slăbește poziția întregului Occident.
Europa închide breșele sau doar plătește liniștea?
Riscul politic major este ca această înțelegere să nu producă efecte reale. Dacă banii ajung la Budapesta, dar LNG-ul rusesc continuă să fie descărcat în porturile europene, atunci întregul mecanism sancționator își pierde credibilitatea.
În plus, continuarea transportului prin flota „fantomă” și activitatea neperturbată a intermediarilor vor arăta că UE cedează fără a obține rezultate.
Pentru Ungaria, miza e dublă: bani europeni pentru relaxarea presiunilor interne și evitarea unei izolări politice într-un moment în care pachetul de sancțiuni era oricum inevitabil. Veto-ul, în acest caz, nu este despre principii, ci despre cât valorează o amânare.
2027 – testul de credibilitate al Uniunii
UE și-a legat acum, implicit, propria credibilitate geopolitică de data de 1 ianuarie 2027. Dacă, atunci, gazul rusesc va mai ajunge în terminalele europene, iar rețelele de intermediari vor continua să funcționeze nestingherit, va fi clar că regimul sancțiunilor s-a epuizat ca instrument politic.
Dacă, dimpotrivă, breșele sunt închise, iar strategia devine aplicabilă în practică, atunci Europa va fi dovedit că pragmatismul poate fi un aliat al determinării, nu o formă de renunțare.
Se încarcă comentariile...
