Ce calitate trebuie să aibă un bărbat pentru a o seduce pe Angela Merkel

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cancelarul german Angela Merkel a dezvăluit joi, cu prilejul unei întâlniri organizate la Berlin de o revistă germană pentru femei, care este principalul lucru care o atrage la un bărbat.

Întrebată ce ar putea să o seducă la un bărbat, Merkel a răspuns, după o tăcere îndelungată: „ochii frumoşi“. Când i s-a cerut să ofere mai multe detalii, aceasta a refuzat: „Şi asa este prea mult“.

Şefa cabinetului german, care a copilărit în fosta Germanie comunistă, a mai recunoscut că în trecut i-a invidiat pe bărbaţi pentru îndemânarea lor de a tăia lemnele mai bine decât femeile.

Ea a adăugat că, de asemenea, era invidioasă pe bărbaţi din cauza vocii lor groase. Angela Merkel a mai spus că mult mai des foloseşte sunetele grave, pentru că este nemulţumită de vocea sa prea subţire, dar a ţinut să precizeze că s-a obişnuit între timp să fie „mulţumită cu ea însăşi“.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite