„Bombă murdară”: AIEA va efectua „o verificare independentă” în această săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

  Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) va vizita două obiective ucrainene „săptămâna aceasta", la cererea Kievului, potrivit unui comunicat, în timp ce preşedintele rus Vladimir Putin acuză Ucraina că a şters dovezile pregătirii pentru o "bombă murdară", relatează AFP.

Rafael Grossi
Rafael Grossi Foto EPA EFE

„Inspectorii vor efectua o verificare independentă (...) pentru a detecta orice deturnare de material nuclear”, a explicat joi directorul general al agenţiei ONU, Rafael Grossi. El urmează să se adreseze după-amiază la New York în faţa Consiliului de Securitate al ONU, în cadrul unei sesiuni cu uşile închise.

AIEA a anunţat la începutul acestei săptămâni o inspecţie „în zilele următoare”, fără a da alte detalii.

Agenţia a reafirmat joi că a inspectat unul dintre cele două amplasamente „în urmă cu o lună", subliniind că „nicio activitate nucleară nedeclarată nu a fost găsită acolo”.

Anterior, Vladimir Putin a cerut o misiune „cât mai curând posibil”. Potrivit acestuia, Ucraina intenţionează să folosească o armă radioactivă „pentru a putea spune mai târziu că Rusia a fost cea care a lansat un atac nuclear”.

O bombă radiologică sau „bombă murdară” constă din explozibili convenţionali înconjuraţi de materiale radioactive destinate să fie diseminate în praf în momentul exploziei.  

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite