Biden promite noi măsuri pentru apărarea antiaeriană a Ucrainei după baia de sânge de luni provocată de Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american Joe Biden a denunţat luni atacurile care au făcut cel puţin peste 37 de morţi în Ucraina, "un memento atroce", în opinia sa, a "brutalităţii" demonstrate de Rusia, şi a promis "noi măsuri pentru a întări apărarea antiaeriană a Ucrainei", notează AFP.

Joe Biden in timpul discursului din 7 martie 2024 Foto EPA EFE jpg

"Împreună cu aliaţii noştri, vom anunţa noi măsuri pentru a întări apărarea antiaeriană a Ucrainei cu scopul de a ajuta la protejarea oraşelor şi civililor acesteia de loviturile ruseşti", a declarat preşedintele american, care găzduieşte cu începere de marţi la Washington un summit NATO, alături, printre alţii, de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.

Peste 170 de persoane au fost rănite, în timp ce cel puţin 37 au fost confirmate ca fiind ucise din cauza atacului rusesc din 8 iulie din întreaga ţară, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, citat de The Kyiv Independent. Teroriştii ruşi trebuie traşi la răspundere pentru acest lucru. Simpla îngrijorare nu opreşte teroarea, transmite preşedintele Ucrainei.

”Teroriştii ruşi trebuie traşi la răspundere pentru acest lucru. Simpla îngrijorare nu opreşte teroarea. Compasiunea nu este o armă", a declarat Zelenski. Atacul aerian a vizat Kiev, Dnipro, Kryvyi Rih, Sloviansk, Pokrovsk şi Kramatorsk, a informat Serviciul de Stat pentru Situaţii de Urgenţă.

Atacul din 8 iulie a fost cel mai mortal din ultimele luni. Aproape 100 de facilităţi au fost avariate, inclusiv maternităţi şi spitale pentru copii, un centru de afaceri, un colegiu, mai multe case şi grădiniţe, potrivit lui Zelenski.

"Trebuie să doborâm rachetele ruseşti. Trebuie să distrugem avioanele de luptă ruseşti acolo unde sunt bazate. Trebuie să luăm măsuri ferme care nu vor lăsa niciun deficit de securitate", a spus preşedintele.

"Lumea are puterea necesară pentru a face acest lucru. Partenerii o pot face", a adăugat el. Armata rusă a lovit spitalul Okhmatdyt, cel mai mare centru medical pentru copii din Ucraina, în dimineaţa zilei de 8 iulie, omorând cel puţin două persoane şi rănind cel puţin 50, inclusiv şapte copii, potrivit autorităţilor locale. În timpul unui atac separat împotriva Kievului, mai târziu în cursul zilei, resturi au lovit maternitatea Isida, omorând şapte persoane şi rănind trei, a declarat Parchetul General.

Forţele ucrainene au doborât 30 din cele 38 de rachete lansate asupra Ucrainei în dimineaţa zilei de 8 iulie, potrivit raportului forţelor aeriene.

SUA nu îşi schimbă politica privind loviturile ucrainene în interiorul Rusiei

Totuși, SUA nu vor permite Ucrainei să lovească mai adânc în interiorul teritoriului rus, în urma atacului mortal din 8 iulie, a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului Naţional de Securitate, John Kirby, în timpul unei conferinţe de presă, potrivit Kyiv Independent.

"Nu a existat nicio schimbare în politica noastră. Aţi văzut că preşedintele, în urmă cu câteva săptămâni, a dat îndrumări Ucrainei că poate folosi arme furnizate de SUA pentru a lovi ţinte chiar dincolo de graniţă. Acesta este în continuare cazul", a declarat Kirby reporterilor la 8 iulie.

Consilierul pentru securitate naţională al SUA, Jake Sullivan, a declarat pentru PBS News în iunie că Ucrainei i s-a permis să lovească "oriunde forţele ruseşti trec graniţa din partea rusă în partea ucraineană pentru a încerca să cucerească teritoriu ucrainean suplimentar".

Armata rusă a lovit spitalul Ohmatdit, cel mai mare centru medical pentru copii din Ucraina, cu o rachetă de croazieră Kh-101, potrivit datelor preliminare obţinute de Serviciul de Securitate de Stat (SBU). Cel puţin două persoane au fost ucise şi 50 rănite, inclusiv şapte copii, potrivit autorităţilor locale.

Kirby a adăugat că face parte din cursul lui "Putin de a lovi infrastructura civilă" şi că "nu-i pasă dacă oamenii se află în spitale sau în clădiri rezidenţiale".

În timp ce summitul NATO începe oficial pe 9 iulie la Mellon Auditorium din Washington, Kirby a declarat că va exista "un set foarte puternic de semnale şi mesaje către Putin că nu poate aştepta NATO, nu poate aştepta Statele Unite. Vom continua să sprijinim Ucraina".

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite