Autorii masacrelor din Bucea, daţi de gol de scrisorile de dragoste şi de documente lăsate în urmă

0
0
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Trupele ruse au părăsit la sfârşitul lunii martie Bucea, un oraş cochet de la periferia capitalei redus la moloz, iar de atunci jurnaliştii Reuters au adunat indicii despre identitatea unităţilor şi soldaţilor care au lăsat în urmă dovezi ale ocupaţiei lor mortale: cadavre pe străzi, gropi comune, o scrisoare de dragoste, acte de identitate şi alte documente.

Printre cei ce au trecut prin Bucea se află o forţă paramilitară de elită ce raportează unei foste gărzi de corp a lui Vladimir Putin, o divizie de paraşutişti decorată pentru meritele sale în războiul îndelungat din estul Ucrainei, trupe cecene legate de liderul sângeros al unei regiuni din Rusia, şi un paraşutist care a uitat o scrisoare de dragoste.

Jurnaliştii Reuters au documentat atrocităţile soldaţilor ruşi în Bucea prin interviuri cu zeci de rezidenţi, examinare a dovezilor  fotografice şi video, dar şi a documentelor lăsate în urmă de soldaţi, descoperite printre ruinele caselor.

Mărturiile au în centru strada Iablunska unde circa 20 de cadavre ale ucrainenilor ucişi au fost lăsate la vedere.

Dar ocupanţii din Bucea au putut fi identificaţi şi pe baza unor documente personale - de pildă, astfel de documente au dat de gol prezenţa forţelor de securitate Vitizaz, subordonate Gărzii Naţionale a Rusiei şi al cărei comandant este Viktor Zolotov, o fostă gardă de corp a preşedintelui rus şi care îi raportează direct.

O scrisoare de dragoste găsită într-o casă unde s-au instalat soldaţi ruşi a dus la Divizia Gărzilor de Asalt Aerian a 76-a, o divizie de paraşutişti din Pskov (nord-vestul Rusiei). Decorată în 2014 de Putin, este subordonată Ministerului Apărării condus de Serghei Şoigu, un apropiat al lui Putin.

Ancheta Reuters ce a folosit inclusiv tehnici de localizare din surse deschise pentru a verifica înregistrările video a descoperit dovezi că cel puţin trei unităţi cecene asociate cu liderul cecen Ramzan Kadîrov, un aliat al lui Putin, au operat în preajma Bucea, în timp ce martori au susţinut că au văzut luptători ceceni în localitate. 

Cel puţin 400 de civili au fost descoperiţi morţi după retragerea trupelor ruse din Bucea, fapt care l-a determinat pe preşedintele american Joe Biden să-l condamne pe Putin ca fiind un „criminal de război”. Rusia, care spune că masacrul de la Bucea a fost regizat, a denunţat afirmaţiile lui Biden ca „inacceptabile” şi de „neiertat”. Asta în condiţiile în care Moscova încearcă să-şi justifice campania militară ca o „denazificare” a Ucrainei.

Procurorii ucraineni spun că investighează deja peste 9.000 de potenţiale crime de război şi 323 de dosare de inculpare sunt examinate. Procuratura generală a anunţat în aprilie că a identificat 10 soldaţi ruşi suspecţi de comiterea unor abuzuri asupra civililor din Bucea.

Bucea, o suburbie liniştită preferată de familiile tinere şi înstărite, dar şi alte oraşe de la perieria Kievului au devenit epicentrul încercărilor forţelor ruse de a cuceri capitala, chiar din primele zile ale invaziei.

După ce forţele ucrainene au distrus un convoi de tancuri ruse în apropiere de Bucea, pe 27 februarie, soldaţii ruşi au început să sosească în număr mare în oraş, instalându-şi centre de comandă în clădiri ale unor fabrici aflate la capete opuse ale oraşului şi alegând cele mai atrăgătoare case în care să locuiască.

Mărturii despre ororile din Bucea: Am auzit sunete de oase rupte şi o mulţime de ţipete

Pe 3 martie, zeci de soldaţi ruşi au intrat cu blindate în oraş.  Vitalii Jivotovskii, un inginer în vârstă de 50 de ani, descrie cum circa 30 de soldaţi i-au luat în stăpânire casa, timp de o săptămână.

El cu fiica sa de 20 de ani şi un vecin au stat în tot acest timp într-o încăpere din privinţă.

La scurtă vreme, a văzut cum soldaţii ruşi aduc bărbaţi cu saci albi în cap într-o altă încăpere din pivniţă. Într-o zi, au văzut cum un bărbat înalt e pus să îngenuncheze în curtea din spate. A auzit cum îl băteau lăudându-se că au capturat un luptător ce a servit în estul Ucrainei.

Am auzit sunete de oase rupte. Zgomote ale bătăilor. Şi ţipete, o mulţime de ţipete, spune bărbatul.

Acestea au fost urmate de focuri de armă, aproape de locul unde a văzut bărbatul îngenuncheat. Gardul era găurit de multiple gloanţe.

Ucraineanul a văzut cel puţin şapte captivi aduşi de soldaţi înainte ca ei să reuşească să se furişeze afară din casă şi din oraş. Când a revenit, după plecarea ruşilor, şi-a găsit casa arsă în mare parte iar în ce rămas din camera de zi acte de identitate ale localnicilor interogaţi de soldaţi.

Scrisori de dragoste pentru soldaţii ruşi

Printre ele se afla şi o scrisoare de dragoste adresată unui soldat numit Aleksandr Logvinenko - jurnaliştii ruşi au descoperit că era un paraşutist al diviziei a 76-a de Asalt Aerian din Pskov. Aceşti paraşutişti sun cunoscuţi pentru luptele împotriva rebelilor cecenilor de acum 20 de ani

E bine că eşti aproape, aproape de inima mea, dar eşti şi departe, slujind patria, protejându-ne. Sunt mândră de tine”, a scris iubita soldatului care s-a semnat Ribakova şi a sărutat hârtia, imprimând conturul buzelor sale peste rândurile scrise de mână.

Contactată de jurnalişti, femeia a recunoscut iniţial că este iubita paraşutistului şi că acesta se află într-o misiune de  luptă dar apoi şi-a schimbat declaraţia.

Pe peretele unei case vecine celei a lui Jivotovskii şi locuită de acelaşi grup de soldaţi ruşi, s-a găsit un alt indiciu  - soldaţii au pulverizat cu vopsea „Lup-68”. Numărul vine de la numărul de pe plăcuţele de înmatriculare din regiunea Tambov, la sud de Moscova. Jurnaliştii l-au identificat şi pe autor - un rus numit Kirill Kryuchkov, care se prezintă ca „Lupul 68” pe reţelele sociale.

Originar din Tambov, bărbatul locuieşte în Pskov. Doi oameni care îl cunosc au dezvăluit că face parte din regimentul al 234-lea, care aparţine de paraşutiştii diviziei de Asalt Aerian 76 Gărzi.

O altă mărturie vine din partea a aproape 90 de rezidenţi care s-au adăpostit în subsolul unei clădiri de birouri tot de pe strada Iablunska, la începutul lui martie, când soldaţii ruşi au ocupat oraşul.

Ei povestesc că soldaţii ruşi mergeau din casă în casă în căutarea bărbaţilor ce puteau lupta. Un bărbat care s-a prezentat ca „Slavik” a spus că fost adus de soldaţi în curtea clădirii, unde a fost pus să se dezbrace şi să îngenuncheze lângă alţi patru captivi. El spune că a văzut acolo trupul unui tânăr ucis - ulterior Slavik şi un alt martor l-au identificat ca fiind Vitalii Karpenko, un muncitor în construcţii ce se oferise voluntar în Forţa de Apărare Teritorială, o miliţie compusă din civili ce s-a format după invazia rusă.

Iubita lui l-a recunoscut într-o înregistrare urcată pe reţelele sociale cu cadavrele lăsate de ruşi în apropierea unei clădiri unde îşi instalaseră cartierul.

„Nu a făcut rău nimănui. Tocmai ce începusem o viaţă împreună. Ne făcusem atâtea planuri”, spune ea, o femeie în vârstă de 31 de ani.

În clădirea lăsată în dezordine s-au descoperit un glonţ plin de sânge, urme de sânge şi un document care certifica parcurgerea unui curs în folosirea unui dispozitiv de telecomunicaţii. Era pe numele caporalului Konstantin Vladimirovich Korshunov, identificat ca membru al forţei de securitate Vitiaz subordonată Gărzii Naţionale şi comandată de Zolotov, fost bodyguard al lui Putin şi aflat sub sancţiuni americane.

Două persoane l-au identificat pe caporal ca fiind un tânăr de 23 de ani originar din Penza ce activează în Garda Naţională şi mai specific într-o unitate a Vitiaz. Ei ştiau că este plecat în călătorie de lucru.

Mai multe - Europa

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite