Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius | adevarul.ro

Atac cibernetic asupra rezervelor de sânge din Franța. Hackerii au modificat temperatura camerelor frigorifice de la -30 la 110 grade Celsius

Publicat:
Ultima actualizare:
0
1 live

Un atac cibernetic asupra sistemelor de refrigerare ale instituției care gestionează rezervele de sânge din Franța a fost dejucat în ultimul moment, după ce hackerii au modificat radical temperaturile camerelor frigorifice. Incidentul, produs în noaptea de 1 spre 2 noiembrie, ar fi putut compromite stocurile de sânge și plasmă necesare transfuziilor pentru aproximativ un milion de pacienți anual.

Incidentul ar fi putut compromite stocurile de sânge, dar a fost observat la timp.
Incidentul ar fi putut compromite stocurile de sânge, dar a fost observat la timp. Foto: Adobestock

Potrivit publicației El Confidencial, atacatorii au reușit să modifice de la distanță setările echipamentelor de refrigerare ale EFS (Établissement Français du Sang), instituția responsabilă de colectarea și gestionarea rezervelor de sânge din Franța. Temperaturile au fost schimbate de la -30 de grade Celsius la 110 grade Celsius, o valoare care ar fi făcut imposibilă păstrarea în condiții corespunzătoare a produselor biologice depozitate.

Situația a fost observată de un tehnician aflat de gardă, care a sesizat modificările pe monitoarele de supraveghere și a activat imediat protocolul de urgență. Pungile cu sânge și plasmă din camerele afectate au fost transferate în spații sigure.

Conducerea EFS a confirmat ulterior că incidentul nu a provocat pierderi materiale sau biologice. Atacul a vizat sistemele furnizorului Coolworld, responsabil de întreținerea echipamentelor frigorifice ale instituției.

Experții avertizează asupra riscurilor generate de echipamentele conectate la internet

Incidentul readuce în atenție vulnerabilitățile infrastructurilor critice care utilizează dispozitive conectate la internet și permit monitorizarea și controlul de la distanță.

Omar Benbouazza, cofondator RootedCON, avertizează că instrumentele bazate pe inteligență artificială simplifică desfășurarea atacurilor cibernetice și reduc semnificativ timpul necesar pentru executarea acestora.

Nu se știe cine se află în spatele atacului

Deocamdată, nu au fost făcute publice informații despre identitatea atacatorilor sau despre numărul total al instalațiilor vizate.

Recent, sistemele frigorifice ale unor lanțuri de supermarketuri europene au fost vizate de atacuri cibernetice, hackerii reușind să modifice sau să oprească de la distanță echipamentele de refrigerare. Printre lanțurile afectate s-au numărat Intermarche (unde aproximativ 150 de magazine au avut frigiderele încălzite timp de șase ore), Carrefour (cu 80 de magazine lovite), Monoprix (cu 5% din rețea afectată) și Coopérative U. 

Specialiștii avertizează că lipsa unor măsuri adecvate de securitate pentru tehnologiile conectate la internet poate transforma astfel de incidente informatice în amenințări directe la adresa activităților economice și chiar a sănătății publice.

Top articole

Partenerii noștri