„Ariciul de oțel”. Planul Ucrainei pentru ziua de după război, când garanțiile s-ar putea dovedi hârtie goală
0După trei ani de război total, Ucraina a ajuns la o concluzie amară, dar lucidă: pacea nu este sinonimă cu siguranța. Iar garanțiile de securitate, oricât de solemne ar suna pe hârtie, valorează exact cât disponibilitatea celor care le oferă de a le apăra cu forța.
De aici apare Planul B al Kievului — unul lipsit de romantism diplomatic, dar bogat în realism strategic. Ucraina se pregătește să devină un „arici de oțel”: prea bine înarmat, prea costisitor și prea periculos pentru a mai fi înghițit vreodată de Rusia lui Vladimir Putin, scrie Politico.
Expresia nu este întâmplătoare. Anul trecut, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a cerut explicit transformarea Ucrainei într-un stat „indigestibil pentru agresori, prezenți sau viitori”. Pentru Kiev, aceasta nu mai este o metaforă, ci un proiect de supraviețuire națională.
Lecția garanțiilor încălcate
Rădăcina neîncrederii ucrainene este una profund istorică. În 1994, Ucraina a renunțat la arsenalul său nuclear în schimbul unor garanții de securitate oferite de SUA și Marea Britanie. Rezultatul este cunoscut: hârtia a rezistat, promisiunile nu.
Astăzi, când Donald Trump exclude explicit aderarea Ucrainei la NATO, iar articolul 5 rămâne inaccesibil, Kievul este forțat să accepte o realitate inconfortabilă: orice acord alternativ, oricât de personalizat, este mai slab decât o umbrelă colectivă reală.
„Ucraina a trecut printr-o reevaluare fundamentală a sensului garanțiilor de securitate”, explică Aliona Getmanciuk, șefa misiunii Ucrainei la NATO. „Astăzi, este clar că nucleul oricărei garanții reale trebuie să fie propria armată și propria industrie de apărare.”
O pace care poate slăbi Europa
Paradoxal, pentru Moscova, o pace rapidă poate fi mai utilă decât un război prelungit. Un conflict înghețat sau încheiat ar reduce presiunea asupra Europei de a se reînarma, de a investi masiv în industrie militară și de a-și construi autonomia strategică față de SUA.
Exact acest lucru îi îngrijorează pe oficialii ucraineni: o pace care dezarmează Occidentul politic și psihologic, dar lasă Rusia să se refacă.
Iar dacă Washingtonul se răzgândește — lucru deloc improbabil într-o eră Trump — Ucraina nu își mai poate permite luxul de a spera.
Armata, coloana vertebrală a descurajării
La baza „ariciului de oțel” stă o armată masivă, permanentă. În negocieri, Ucraina insistă asupra menținerii unei forțe de aproximativ 800.000 de militari, chiar și în timp de pace.
Provocarea este uriașă. În plin război, două milioane de ucraineni sunt căutați pentru evitarea recrutării, iar aproximativ 200.000 de soldați au părăsit unitățile fără permisiune. Un eventual armistițiu ar aduce și presiunea demobilizării.
Menținerea unei armate de asemenea dimensiuni presupune reforme profunde: instruire modernă, salarizare corectă, restructurare a corpului de comandă și o cultură a leadershipului, nu a fricii.
„Scheletul armatei sunt ofițerii și subofițerii”, avertizează Kostiantin Nemicev, comandant adjunct al unui regiment de sisteme fără pilot. „Dacă liderii nu sunt pregătiți, soldații pleacă.”
Dronele, noul zid de apărare
Dacă există un domeniu în care Ucraina a schimbat regulile jocului, acesta este războiul cu drone. Kievul susține că Rusia pierde lunar aproximativ 35.000 de militari, majoritatea loviți de sisteme aeriene fără pilot.
În 2025, Ministerul Apărării ucrainean a contractat 4,5 milioane de drone FPV și a cheltuit peste 2 miliarde de euro pentru acest sector. Producția a ajuns la sute și mii de unități, dar provocarea nu mai este inovația, ci continuitatea.
„Nu armele individuale contează, ci reziliența producției în timp”, spune Ihor Fedirko, șeful Consiliului Industriei de Apărare din Ucraina. Fără contracte pe termen lung, finanțare predictibilă și fabrici protejate, orice avantaj tehnologic se evaporă.
Rachete proprii, descurajare reală
Pe lângă drone, Ucraina dezvoltă rachete de croazieră și sisteme balistice tactice capabile să lovească ținte adânc în interiorul Rusiei: rafinării, infrastructură critică, baze militare.
Unele proiecte au întârziat, altele au livrat deja rezultate. Mesajul este clar: dacă Rusia atacă din nou, costul nu va mai fi suportat doar de ucraineni.
Industria apărării: punctul vulnerabil
Ucraina ar putea produce echipamente militare în valoare de aproximativ 35 de miliarde de dolari anual. Statul a putut contracta însă doar o treime din această capacitate.
Fără finanțare stabilă, automatizare și baze proprii de testare, industria nu poate deveni coloana vertebrală a securității naționale. De aceea, Kievul mizează pe programele europene de apărare și pe împrumuturi masive destinate exclusiv sectorului militar.
Garanții externe, dar fără iluzii
Acordurile de securitate cu SUA și statele europene, precum și posibila prezență a unei „coaliții a voluntarilor”, sunt importante — dar secundare.
„Ele sunt complementare armatei ucrainene, nu un substitut pentru aceasta”, subliniază Getmanciuk.
Pentru Volodimir Zelenski, mesajul este limpede: Ucraina trebuie să fie suficient de puternică încât Rusia să nu mai îndrăznească.
Pentru că, într-o lume în care promisiunile se schimbă odată cu administrațiile, singura garanție reală rămâne capacitatea de a te apăra singur.
Se încarcă comentariile...
