Antony Blinken speră ca succesul contraofensivei ucrainene să-l forţeze pe Putin să negocieze

0
Publicat:

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a declarat luni că speră ca un succes al contraofensivei lansate de Ucraina împotriva forţelor ruse să-l poată constrânge pe preşedintele rus Vladimir Putin să negocieze pacea, relatează AFP, citată de Agerpres.

Antony Blinken. FOTO EPA EFE

Declarația a fost făcută într-o conferinţă de presă comună cu omologul său italian Antonio Tajani, aflat într-o vizită la Washington.

„Un succes al acestei contraofensive ar putea să facă două lucruri: să consolideze poziţia Ucrainei la masa negocierilor şi ar putea avea ca efect să-l preseze pe Putin să negocieze, într-un final, sfârşitul acestui război pe care l-a început. Astfel, aceasta ar putea să apropie pacea, nu s-o îndepărteze”, a spus Blinken.

Blinken, „încrezător' în succesul forţelor ucrainene

Secretarul de stat american s-a declarat „încrezător' în succesul forţelor ucrainene, chiar dacă este „încă prea devreme” pentru a şti cum se va derula operaţiunea.

Duminică, Kievul a anunţat cucerirea a trei localităţi în regiunea estică Doneţk, primele câştiguri teritoriale obţinute în urma „acţiunilor de contraofensivă”, la care se referise cu o zi înainte preşedintele Volodimir Zelenski.

Preşedintele Ucrainei a admis sâmbătă că armata sa desfăşoară „acţiuni de contraofensivă”, fără însă a detalia.

Putin declarase cu o zi înainte că marea contraofensivă ucraineană aşteptată de luni de zile a „început', dar că forţele Kievului „nu au reuşit să-şi atingă obiectivele” după mai multe zile de lupte înverşunate.

Potrivit lui Blinken, orice pace va trebuie să fie „durabilă, adică o pace care să nu lase Rusia pe loc, să facă o pauză, să se reînarmeze şi să atace din nou peste şase luni, un an sau doi”.

Secretarul de stat american a mai spus că se aşteaptă ca NATO să acorde un „sprijin politic şi practic robust” în cadrul summitului Alianţei Nord-Atlantice de la Vilnius în iulie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite