Acordul privind Brexitul a fost adoptat de Camera Comunelor. Ce urmează

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Boris Johnson a primit sustinerea Camerei Comunelor pentru acordul sau privind Brexitul FOTO AFP
Boris Johnson a primit sustinerea Camerei Comunelor pentru acordul sau privind Brexitul FOTO AFP

Parlamentarii britanici din Camera Comunelor au susţinut prin vot, vineri, planul prim-ministrului Boris Johnson de a scoate Marea Britanie din Uniunea Europeană pe 31 ianuarie 2020.

Acordul a fost adoptat cu 358 de voturi „pentru” şi 234 „împotrivă”.

Textul va fi obiectul unor dezbateri detaliate începând cu 7 ianuarie, dar guvernul spune ca adoptarea finală va fi făcută până pe 9 ianuarie. Odată ce Regina îl aprobă, rămâne doar ca Parlamentul European să îl ratifice, proceduri mai mult simbolice, astfel că Regatul Unit va părăsi Uniunea Europeană pe 31 ianuarie, după 47 de ani în bloc.

Acordul de retragere îi şi interzice guvernului de a extinde perioada de tranziţie – cea în care Regatul Unit nu mai este teoretic în Uniunea Europeană, dar respectă multe dintre regulile sale – dincolo de 2020. Boris Johnsion a precizat că acest lucru îi va permite Regatului Unit să „meargă mai departe”.

Oponenţii săi spun însă că legea lasă viitorul Marii Britanii în incertitudine, pentru că ajungerea la un acord comercial avantajos cu UE ar putea dura mai mulţi ani. Guvernul insistă că un asemenea acord comercial poate fi încheiat până la sfârşitul perioadei de tranziţie.

Legea de retragere a Marii Britanii din UE, care implementează acordul privind Brexitul pe care prim-ministrul Johnson l-a negociat cu UE în luna octombrie, a fost introdusă în Discursul Reginei, de joi, fiind cea mai importantă dintre priorităţile guvernului Johnson de anul viitor.

La începutul dezbaterii din Camera Comunelor, prim-ministrul a spus că proiectul său de lege „învaţă lecţia empatiei din fostul Parlament” şi „respinge orice altă întârziere”.

„Acesta asigură că ieşim pe 31 ianuarie. La acel moment, Brexitul va fi încheiat. Va fi gata”, a declarat Johnson în faţa membrilor parlamentului. „Povestea tristă din ultimii trei ani se va încheia şi vom putea merge mai departe”.

În proiect există câteva schimbări, faţă de cel precedent, care a fost susţinut de Camera Comunelor în octombrie, dar retras de guvern după ce parlamentarii au respins un termen-limită de trei zile pentru a îl trece prin Parlament. 

Printre schimbări se numără şi această interzicere de a prelungi perioada de tranziţie – în timpul căreia va fi negociat un acord comercial între Regatul Unit şi UE – dincolo de 31 decembrie 2020.

Ce este perioada de tranziţie

Povestea Brexitului nu se va încheia pe 31 ianuarie, când Marea Britanie va ieşi din UE. Ţara va intra ulterior într-o perioadă de tranziţie, până pe 31 decembrie 2020. Deşi Regatul nu va mai fi membru UE, relaţia comercială dintre cele două părţi va rămâne la fel şi va continua să respecte reglementările UE, inclusiv acceptarea sentinţelor date de Curtea Europeană de Justiţie.

De asemenea, în perioada de tranziţie, Regatul Unit va continua să contribuie la bugetul Uniunii Europene.

Scopul acestei perioade este să permită organizarea unei noi serii de negocieri între britanici şi UE. Acestea vor determina cum va arăta viitoarea relaţie dintre cele două părţi.

Prioritatea acestor negocieri va fi încheierea unui acord comercial UK-UE. Acest lucru este esenţial dacă Marea Britanie va dori să-şi continue relaţiile comericale cu UE, fără taxe sau cote cu blocul comunitar. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite