A început procesul celulei teroriste de la Verviers, care intenţiona să ucidă şefi din poliţia belgiană

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Operaţiune antiteroristă la Verviers FOTO dhnet.be
Operaţiune antiteroristă la Verviers FOTO dhnet.be

Procesul celulei jihadiste de la Verviers, dezmembrată în ianuarie 2015, s-a deschis luni dimineaţă, la tribunalul corecţional din Bruxelles, cu audierea inculpaţilor, relatează AFP.

Conform Parchetului belgian, şeful acestei celule era Abdelhamid Abaaoud, suspectat că ar fi jucat un rol central în atentatele din 13 noiembrie 2015 de la Paris. Abaaoud a fost ucis cinci zile mai târziu de la atentatele din captiala Franţei, într-un asalt al poliţiei la Saint-Denis.

„Ipoteza conform căreia Verviers este dosarul-suşă al atentatelor de la Paris face parte“ dintre pistele examinate de justiţia franceză, a explicat recent pentru cotidianul „Le Monde“ o sursă apropiată anchetei, transmite Agerpres.

Cei 16 inculpaţi sunt acuzaţi de apartenenţă la o organizaţie teroristă, dar nouă din ei nu vor fi prezenţi la audieri, fiind daţi în urmărire.

Acestea vor avea loc într-un palat de justiţie din Bruxelles, în condiţii de securitate ridicată, după atacurile teroriste din 22 martie, soldate cu 32 de morţi la Aeropotul Zaventem şi la staţia de metrou Maelbeek.

Patru din cei 16 inculpaţi se află în prezent în închisoare, printre care şi Marouane El Bali, în vârstă de 26 de ani, singurul din cei trei jihadişti care a supravieţuit asaltului dat de forţele speciale belgiene, sprijinite de cele franceze, la 15 ianuarie 2015 asupra unei case din centrul localităţii Verviers, la câteva zile după atentatele produse la Paris împotriva sediului săptămânalului satiric „Charlie Hebdo“ şi a unui magazin cu produse evreieşti. El Bali mai este acuzat de tentativă de omor cu circumstanţe agravante, pentru că a tras asupra poliţiştilor în timpul asaltului.

Alături de el mai figurează la proces Omar Damache, un algerian arestat la Atena la o adresă la care poliţiştii cred că se ascunsese Abaaoud, Mohamed Arshad (care i-a transportat din Franţa şi Germania pe cei doi jihadişti ucişi la  Verviers - Sofiane Amghar şi Khalid Ben Larbi), Souhaib El Abdi şi fratele acestuia, Ismael (care va fi judecat în libertate), amândoi reţinuţi a doua zi după asaltul de la Verviers la frontiera franco-italiană.

Ceilalţi 11 - cetăţeni belgieni, francezi, marocani sau olandezi - fie au fost puşi în libertate pe parcursul anchetei, fie nu au fost reţinuţi niciodată, unii dintre ei, suspectaţi că s-ar afla în Siria, fiind vizaţi de mandate internaţionale de arestare.

Autorităţile belgiene au acuzat celula de la Verviers, din care mai mulţi membri sunt originari din cartierul bruxellez Molenbeek, că a pus la cale un atentat împotriva forţelor de poliţie.

Şeful GIGN (forţele speciale ale jandarmeriei franceze), Hubert Bonneau, citat de săptămânalul „Le Point“, a mărturisit recent că „ideea teroriştilor era să răpească un înalt responsabil belgian şi să-l decapiteze, pentru a posta apoi imaginile pe internet“. Cotidianul popular belgian „Het Laaste Nieuws“ a scris că ţinta era „un magistrat“ sau „o persoană deţinând o înaltă funcţie în cadrul poliţiei“.

Potrivit cotidianului „Le Soir“, planuri ale unor aeroporturi au fost descoperite în presupusa ascunzătoare a lui Abaaoud de la Atena, în timp ce la Verviers au fost găsite puşti de atac AK47, încărcătoare şi substanţe folosite la fabricarea TATP, explozivul artizanal utilizat la Paris şi Bruxelles, notează Agerpres.

Un terorist care a mărturisit că a decapitat un om a fost lăsat în libertate

Pe de altă parte, un judecător din Bruxelles a decis să elibereze un bărbat condamnat pentru terorism şi care a mărturisit într-o convorbire telefonică, la care instanţa încă nu a avut acces, că a decapitat o persoană în Siria. Potrivit cotidianului flamand „Het Laatste Nieuws“ citat de agenţia EFE, respectivul judecător a apreciat că, până la pronunţarea sentinţei definitive, nu se justifică menţinerea inculpatului în arest.

Acest cotidian a intrat în posesia unei conversaţii telefonice în care cel condamnat, Iliass Khayari, în vârstă de 25 de ani, îi mărturiseşte interlocutorului că victima sa „era un eretic“. „I-am tăiat capul“, a spus el conform sursei citate.

Iliass Khayari a fost condamnat săptămâna trecută de tribunalul corecţional din Bruxelles la cinci ani de închisoare, dintre care jumătate cu suspendare, pentru participarea la activităţi teroriste.

Procuratura federală a cerut să fie încarcerat imediat, dar judecătorul a decis să fie lăsat în libertate în aşteptarea condamnării definitive, care însă nu va putea fi pronunţată mai devreme de câteva luni dacă acuzatul va înainta recurs.

A fost deschisă şi o investigaţie paralelă privind decapitarea mărturisită, faptă ce ar putea fi judecată într-un proces separate, transmite Agerpres.

Europa

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite