Analiză Cum profită China de haosul global. În timp ce atenția lumii e pe Ucraina și Orientul Mijlociu, Xi Jinping își consolidează puterea

În timp ce atenția lumii este concentrată asupra conflictelor din Iran, Gaza și Ucraina, Xi Jinping își consolidează puterea în China și își extinde ambițiile globale, mizând pe o politică tot mai agresivă atât în plan intern, cât și extern.

Xi Jinping își consolidează puterea globală FOTO Shutterstock

Liderul chinez, mereu strateg, trece la ofensivă, atât în străinătate, cât și în țară. Este o veste proastă pentru ordinea mondială și pentru minoritățile din China, susține analistul pe politică externă Simon Tisdall într-o analiză publicată de The Guardian.

Un exemplu ipotetic poate ilustra amploarea politicilor promovate de Beijing. Dacă un premier britanic le-ar spune scoțienilor că nu pot avea propriul parlament, propria echipă națională de fotbal sau că nu au voie să arboreze steagul Saltire, reacția ar fi, probabil, una de amploare și ar putea pune în pericol însăși existența Regatului Unit. În cazul galezilor, o interdicție privind limba și poezia lor, inclusiv în școli, ar provoca, de asemenea, o reacție majoră.

Potrivit lui Tisdall, însă, exact aceasta este direcția în care merge politica lui Xi Jinping, „împăratul comunist al Chinei”, față de aproximativ 125 de milioane de membri ai celor 55 de minorități etnice și religioase, care reprezintă împreună aproximativ 9% din populația Chinei, majoritar Han.

„Epurare etnică sub o altă denumire”

Xi susține că politica sa de „sinizare”, consacrată într-o nouă lege privind „unitatea etnică”, va consolida identitatea națională și integrarea. Extinderea utilizării obligatorii a limbii mandarine ar urma, în viziunea sa, să îmbunătățească perspectivele minorităților în ceea ce privește viața și locurile de muncă.

Liderul chinez afirmă că minoritățile ar trebui să „se îmbrățișeze strâns precum semințele unei rodii” pentru a construi o Chină puternică și unită.

Tibetanii, mongolii, uigurii și alte comunități care își prețuiesc propriile limbi și tradiții se opun însă vehement a ceea ce consideră a fi o asimilare forțată într-o monocultură conformistă și intolerantă, dominată de viziunea îngustă a Partidului Comunist. Pentru aceste comunități, scrie Tisdall, este vorba despre „epurare etnică sub o altă denumire”.

Noua lege a fost condamnată, deși nu foarte vocal, de guvernele occidentale și mult mai vehement de organizații pentru drepturile omului precum Amnesty International.

Moartea lui Lobga Rangzen, un activist pentru un Tibet liber care și-a dat foc în semn de protest în fața sediului ONU din New York luna trecută, a atras pentru scurt timp atenția internațională.

Astfel de tragedii nu sunt însă ceva nou, notează autorul. Represiunea generalizată din Tibet și brutalele lagăre de „reeducare” din Xinjiang reprezintă doar două dintre aspectele îndelungatei campanii naționale a lui Xi împotriva disidenței, diferențelor și diversității, campanie care se intensifică.

Noua lege și pedepsele sale dure, care se aplică inclusiv cetățenilor chinezi aflați în străinătate, conferă o bază juridică suplimentară eforturilor deja existente de a impune voința lui Xi și a Partidului Comunist - „practic același lucru în zilele noastre”, scrie Tisdall - prin crearea unei populații obediente politic și intimidate, care nu îndrăznește să riposteze.

Occidentul a devenit fatalist în privința Chinei

Autorul observă că în Occident s-a instalat „un fatalism paralizant” în privința comportamentului Chinei, fie că este vorba despre persecutarea minorităților, eliminarea democrației în Hong Kong, urmărirea în justiție a activiștilor pro-democrație precum fostul editor al Apple Daily, Jimmy Lai, sau reprimarea bisericilor creștine independente și a grupurilor religioase „neaprobate”.

Tisdall consideră că este ca și cum China lui Xi ar fi ajuns să fie percepută drept prea mare, prea puternică economic și prea amenințătoare militar pentru a mai putea fi influențată, cu atât mai puțin limitată sau controlată.

În cazul afacerilor interne ale Chinei, susține autorul, Occidentului îi este mai ușor să evite confruntarea. Marea Britanie, care încearcă să găsească un echilibru dificil între comerț și securitate și păstrează, în opinia sa, o tăcere condamnabilă în privința drepturilor omului, nu este singura democrație occidentală care nu reușește să formuleze o politică coerentă față de Beijing.

Ambițiile lui Xi depășesc granițele Chinei

Politicile tot mai agresive și inflexibile ale lui Xi nu se limitează însă la planul intern, avertizează Tisdall. După aproape 15 ani la putere, liderul chinez, în vârstă de 73 de ani, devine tot mai încrezător și mai agresiv în urmărirea obiectivelor sale privind moștenirea internațională.

Acestea includ transformarea Chinei în principala putere mondială, retrogradarea SUA pe locul al doilea și transformarea țării într-un centru indispensabil al unei noi ordini multipolare de securitate, economice și diplomatice.

Pe lista ambițiilor lui Xi se află și preluarea Taiwanului înainte de retragerea sa din funcție, precum și obținerea unei supremații de necontestat în regiunea Asia-Pacific. Toate acestea, scrie Tisdall, indică un singur obiectiv: „încoronarea lui Xi drept cel mai mare lider chinez de la Mao Zedong încoace”.

Beijingul își consolidează poziția înainte de 2027

Apropierea celui de-al 21-lea congres al Partidului Comunist face ca 2027 să poată fi un an important pentru Xi, iar liderul chinez își pregătește deja terenul.

„Dictatura sa pare de neclintit”, afirmă Tisdall.

Înalți responsabili ai regimului, reuniți în această săptămână într-o întâlnire secretă la stațiunea Beidaihe din provincia Hebei, sunt așteptați să susțină intensificarea eforturilor pentru impunerea loialității și disciplinei în rândurile partidului. Formula oficială este „avansarea susținută a autoguvernării depline și riguroase a partidului”.

Reuniunea de la Beidaihe și o altă întâlnire programată pentru octombrie au loc pe fondul unor epurări pe care Tisdall le compară cu cele din perioada stalinistă, vizând înalți oficiali politici și militari.

China provoacă tot mai des SUA și aliații săi

Semnele unei poziții internaționale mai ferme a Beijingului sunt, potrivit autorului, tot mai numeroase. În ultimele luni, China a alimentat tensiunile naționaliste cu Japonia și a provocat deliberat Filipinele în zone disputate din Marea Chinei de Sud. În același timp, intimidarea Taiwanului continuă.

Cea mai recentă Carte albă privind apărarea Japoniei a desemnat China drept „o provocare strategică fără precedent” și a avertizat că amenințarea se apropie de teritoriul nipon.

La rândul său, amiralul Samuel Paparo, șeful Comandamentului SUA pentru Pacific, a criticat „acțiunile coercitive” ale Chinei, despre care a spus că urmăresc obținerea dominației regionale.

Xi contestă acum în mod activ SUA și Occidentul și pe alte fronturi. Potrivit informațiilor citate de Tisdall, China intenționează să furnizeze Iranului până la 400 de rachete portabile și noi sisteme de apărare antiaeriană.

Beijingul oferă deja sprijin material Rusiei în agresiunea sa împotriva Ucrainei. În plus, o Chină tot mai încrezătoare folosește ceea ce autorul numește „armele comerciale îndrăgite de Donald Trump”.

Vladimir Putin și Xi Jinping FOTO AFP

Anul trecut, Beijingul a restricționat exporturile de minerale esențiale din categoria pământurilor rare, provocând o puternică îngrijorare la Washington. În această săptămână, China a ripostat la noile tarife vamale impuse de Trump prin blocarea vânzărilor de tehnologie pentru drone.

Trump, o oportunitate pentru Beijing

Poziția tot mai ofensivă a lui Xi este legată, în opinia lui Tisdall, în mare măsură de acțiunile lui Donald Trump, care au afectat ordinea mondială instituită după 1945, dreptul internațional și principiul suveranității naționale.

Autorul amintește în acest context situațiile din Venezuela și Groenlanda, dar și relațiile tensionate ale administrației Trump cu aliați tradiționali precum Japonia, Coreea de Sud și statele europene membre NATO.

„Mulți consideră acum SUA un partener nesigur”, scrie Tisdall.

Pentru China, schimbarea atenției lui Trump dinspre Asia către emisfera occidentală reprezintă „o oportunitate de aur” care poate fi exploatată cât timp durează. Acesta ar putea fi unul dintre motivele pentru care Xi a acceptat, într-un gest neobișnuit, să-l viziteze pe Trump la Washington luna viitoare, la scurt timp după întâlnirea celor doi din mai, de la Beijing.

Cursa pentru inteligența artificială

Principalul subiect al summitului este de așteptat să fie inteligența artificială, pe fondul temerilor SUA că riscă să piardă cursa tehnologică.

Potrivit comentatorilor chinezi citați de Tisdall, Trump a cerut întâlnirea după ce China a încheiat parteneriate în domeniul inteligenței artificiale cu 28 de țări, majoritatea din Sudul Global.

„Probabil că este cel mai mare lucru pe care l-a văzut cineva vreodată”, a spus Trump luna trecută despre inteligența artificială. „Cine câștigă această cursă probabil că va câștiga, punct.”

Tisdall apreciază că Trump se referă, probabil, la câștigarea „coroanei de superputere a secolului XXI”.

Summitul ar putea confirma impresia lăsată de precedenta întâlnire: că Xi, depășindu-l strategic pe Trump în chestiunile de securitate din Asia-Pacific și în privința Taiwanului, acumulând influență geopolitică și câștigând războaiele comerciale și tehnologice, este pe cale să-și îndeplinească ambiția de a obține avantajul în fața SUA.

„Un autocrat neales, un golan în costum”

În ciuda ascensiunii Chinei, Tisdall avertizează că Xi rămâne „un autocrat neales, un golan în costum care se bazează pe forță pentru a rămâne la putere”.

Autorul susține că liderul chinez nu reușește să livreze rezultate economice și că, asemenea situației din India și din alte țări, tinerii chinezi din mediul urban ar putea să nu tolereze la nesfârșit marca sa învechită de autoritarism sufocant.

În final, autorul lansează un avertisment: „Toți ar trebui să fie în gardă”.

Xi, „care nu este prietenul Occidentului”, s-ar putea transforma într-un dușman declarat în timp ce atenția lumii este concentrată asupra Iranului, Gaza și Ucrainei.

„Simbolic, dacă nu încă și fizic, un Xi periculos și lipsit de constrângeri închide ușa unei coexistențe pașnice, atât în țară, cât și în străinătate”, conchide Simon Tisdall.