Alegeri în Ucraina: Zelenski ia în calcul votul online pentru militari. De ce experții spun că soluția nu poate funcționa acum | adevarul.ro

Alegeri în Ucraina: Zelenski ia în calcul votul online pentru militari. De ce experții spun că soluția nu poate funcționa acum

Război în Ucraina
Publicat:
0
1 live

Volodimir Zelenski a evocat posibilitatea votului online pentru a le permite militarilor ucraineni de pe front să participe la alegeri.

volodimir zelenski ankara jpg
Foto: Arhiva Adevărul

Experții consultați de publicația ucraineană Focus avertizează însă că soluția nu poate fi aplicată în condițiile actuale și că accesul la un buletin electronic nu le-ar garanta soldaților o alegere liberă și informată.

Într-o discuție cu postul german ZDF, pe 5 noiembrie, președintele ucrainean a spus că alegerile trebuie să fie echitabile și să permită participarea tuturor. Ar fi nedrept ca militarii să fie excluși, a argumentat el, precizând că un eventual vot la distanță ar avea nevoie de soluții legislative adoptate de Rada Supremă.

Potrivit lui Zelenski, militarii din prima linie se opun acum alegerilor, invocând imposibilitatea tehnică de a organiza votul pe front. El a avertizat și că un scrutin în timpul războiului ar putea diviza societatea. Răspunzând criticilor lui Donald Trump, liderul ucrainean a susținut că Statele Unite, care cer alegeri, pot grăbi încheierea războiului și un acord de pace cu Rusia, astfel încât ucrainenii să poată vota în siguranță.

Disputa privind alegerile are un istoric mai lung

Într-o analiză publicată la 19 februarie 2025, BBC Verify amintea că Zelenski câștigase scrutinul prezidențial din 2019 cu 73% din voturi în turul al doilea. Mandatul său de cinci ani ar fi trebuit să se încheie în mai 2024, însă alegerile erau suspendate în baza legii marțiale, instaurată după invazia rusă din februarie 2022.

La acea dată, Trump îl numise pe Zelenski „dictator fără alegeri”. BBC sublinia însă că legislația privind legea marțială fusese elaborată în 2015, înainte ca liderul ucrainean să ajungă la putere. Publicația invoca și obstacolele practice ale unui scrutin în timpul războiului: atacurile rusești asupra orașelor și situația milioanelor de cetățeni aflați în străinătate sau sub ocupație rusă.

Primul obstacol este cadrul legal

Politologul Ihor Reiterovici a explicat pentru Focus că legislația prevede prezența alegătorului la secția de votare, nu exprimarea opțiunii la distanță. Potrivit acestuia, administrația prezidențială a mai analizat votul online, dar a renunțat în fața dificultăților de a-i construi o bază juridică.

Reiterovici susține că o asemenea schimbare ar necesita inclusiv modificarea Constituției, imposibilă cât timp este în vigoare legea marțială. În opinia sa, Zelenski transferă acum responsabilitatea către Parlament, deși este puțin probabil ca deputații să accepte să schimbe legislația în acest sens.

Nici votul cu prezență fizică nu este ușor de organizat. Amenajarea secțiilor în adăposturi sau prelungirea votării pe durata uneia ori a două săptămâni ar putea fi luate în calcul, spune politologul, dar aplicarea rapidă a acestor măsuri în întreaga țară ar depăși resursele disponibile.

Dificultățile nu privesc doar militarii, ci și ucrainenii plecați în străinătate. În plus, subliniază Reiterovici, participarea la alegeri înseamnă atât dreptul de a vota, cât și dreptul de a candida. Pentru militarii aflați pe front, posibilitatea de a intra în cursa pentru președinție sau pentru un mandat de deputat ar fi, în evaluarea sa, practic blocată.

Ciuma din Siberia, o tulpină „manipulată"? Ce spune fostul șef al Centrelor americane pentru Controlul și Prevenirea Bolilor despre moartea laborantei din Irkuțk

Politologul consideră insuficiente cele 60 de zile de încetare a focului cerute anterior de Zelenski pentru organizarea alegerilor. Acest interval ar ajunge cel mult pentru campanie, în timp ce pregătirile ar necesita aproximativ șase luni, estimează el. Reiterovici invocă și lipsa unui registru electoral actualizat.

Zelenski a recunoscut ulterior că 60 de zile nu ar fi suficiente și că pregătirea scrutinului ar necesita cel puțin o jumătate de an. Președintele a invocat timpul necesar pentru modificări constituționale și pentru pregătirea infrastructurii de vot.

Reiterovici interpretează discuția despre votul online și ca pe un răspuns la presiunile externe. În opinia sa, există o cerere pentru alegeri în societatea ucraineană, iar un scrutin rapid i-ar oferi lui Zelenski șansa unui al doilea mandat. Politologul respinge însă comparația invocată de Trump cu alegerile americane din 1944: pe teritoriul continental al SUA nu aveau loc lupte terestre de amploare și nici bombardamente masive, repetate, asupra orașelor.

Riscurile de securitate cibernetică și votul online

Olha Aivazovska, președinta consiliului de conducere al rețelei civice Opora, a invocat Microsoft Digital Defense Report 2026, potrivit căruia Ucraina s-a situat în prima jumătate a anului pe primul loc în Europa și pe al treilea în lume după numărul atacurilor cibernetice. Ea a indicat și urcarea țării de pe locul 47 pe locul 6 într-un clasament mondial privind volumul datelor furate.

În evaluarea sa, declarația președintelui este mai degrabă un semnal către partenerii occidentali, în special către SUA, că Ucraina caută soluții, decât expresia unei intenții concrete. Aivazovska spune că votul electronic întâmpină opoziție în Parlament, în rândul experților și al partenerilor internaționali care au studiat riscurile acestei formule pentru primele alegeri de după război.

Ea susține, de asemenea, că votul electronic nu ar putea fi introdus doar pentru militari, ci ar trebui aprobat pentru toate categoriile de cetățeni. Dar nici această extindere nu ar rezolva problema participării reale a celor aflați în misiuni de luptă.

Răspunsul lui Zelenski, întrebat dacă va candida din nou la prezidențiale: „Este responsabilitatea mea”

Un militar care petrece sute de zile pe poziții trebuie să poată afla cine candidează, ce programe propun candidații și ce dezbateri au loc, explică Aivazovska. Accesul limitat la televiziune, radio sau internet pune sub semnul îndoielii posibilitatea unei alegeri informate, chiar dacă soldatul ar putea deschide un buletin de vot electronic.

Nici funcționarea comunicațiilor nu este garantată, adaugă ea. Pe fondul penelor de curent și al atacurilor asupra sistemului energetic, militarii folosesc Starlink și alte rețele, dar rămâne riscul ca legătura să nu fie disponibilă în ziua votului, inclusiv dacă proprietarul unui sistem ar decide să îl oprească.

Pentru a asigura atât dreptul militarilor de a vota, cât și pe cel de a candida, prima condiție este încetarea legii marțiale, afirmă Aivazovska. În timpul luptelor intense, câteva sute de mii de militari se află sub ordine de luptă în apropierea liniei frontului, ceea ce limitează drastic posibilitățile de organizare a scrutinului.

Ca alternativă pentru primele alegeri de după război, un subgrup de lucru a propus secții speciale destinate militarilor aflați sub ordine de luptă. Aivazovska precizează că soluția ar presupune o intensitate a confruntărilor comparabilă cu cea din perioada 2014–2022. Secțiile ar fi puține și nu ar putea deservi o jumătate de milion de militari aflați lângă linia frontului.

Kremlinul a respins o încetare a focului pentru organizarea alegerilor. Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, l-a acuzat pe Zelenski că nu dorește scrutinul și că ar încerca să folosească cele 60 de zile de pauză pentru a acumula armament.

Top articole

Partenerii noștri