Semnele care trădează că ai de-a face cu un mincinos

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În viaţa de zi cu zi, este imposibil să nu interacţionaţi cu persoane care vă mint pentru a obţine ceea ce îşi doresc sau pentru a ascunde anumite aspecte. Deşi minciuna are picioare scurte, uneori, aceşti oameni scapă curaţi ca lacrima, iar voi cădeţi victime, fără măcar să vă daţi seama. Există însă câteva semne care pot da de gol un mincinos.

De exemplu, evitarea contactului vizual este unul dintre aceste semne ale minciunii. 

Atunci când o persoană minte, aceasta se va simţi vinovată în subconştient şi are senzaţia că persoana din faţă poate vedea prin ochi şi astfel să dibuiască minciuna. 

De asemenea, mincinosul are tendinţa să se uite în jos, în sus, în lateral sau oriunde în altă parte numai în ochii voştri nu.

Nervozitatea, anxietatea şi neastâmpărul partenerului de conversaţie sunt alte indicii că sunteţi minţit, precum şi vorbitul pe repede-înainte, transpiraţia abundentă sau înroşirea feţei. 


Un mincinos „experimentat” s-ar putea să ştie cum să controleze aceste mici scăpări însă, dacă i se pun întrebări incomode, cu siguranţă va ceda presiunilor şi va face o greşeală de acest gen.

Absenţa zâmbetului sau a emoţiilor de orice fel sunt şi ele semne că persoana în cauză nu spune adevărul. Presiunea minciunii atârnă greu în mintea celui care vrea să spună lucruri neadevărate, drept pentru care acesta va încerca să suprime expresiile faciale cu orice preţ.


De asemenea, dacă simţiţi că există o lacună în povestea ce vă este servită sau persoana care vă vorbeşte omite aspecte esenţiale ale relatării, iar răspunsul la întrebarea ce o adresaţi se traduce într-un comportament defensiv, anxios, e cazul să puneţi sub semnul întrebării veridicitatea spuselor. 


Mincinoşii au tendinţa de a schimba frecvent şi abrupt subiectul discutat, indiciu care îi dau de gol şi îi pune în ipostaze penibile, iar păstrarea distanţei, evitarea strânsului de mână ori a îmbrăţisărilor sunt şi ele semne că vi se serveşte o minciună. Peste toate acestea, gesticulaţiile excesive, butonatul telefonului, răsucitul părului sau foiala în scaun pun categoric şi fără îndoială diagnosticul de mincinos.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite