Gălbenuşul de ou poate fi mai nociv decât ţigările!
0
Consumul de ouă cu tot cu gălbenuş poate dăuna sănătăţii cardiovasculare chiar mai mult decât fumatul, atrag atenţia cercetătorii canadieni.
Un consum regulat de gălbenuş de ou este de două sau chiar de trei ori mai nociv decât fumatul pentru persoanele care suferă de ateroscleroză (acumularea de grăsimi pe pereţii vaselor de sânge, ceea ce duce la îngustarea acestora). Aceasta este concluzia medicului David Spence, de la Facultatea de Medicină şi Stomatologie din cadrul Universităţii de Vest din Canada, după ce a analizat dieta şi starea de sănătate a unui număr de peste 1.200 de pacienţi.
Poate grăbi instalarea infarctului sau atacului cerebral
Potrivit specialistului, consumul de ouă cu tot cu gălbenuş în cazul persoanelor care suferă de ateroscleroză poate duce la infarct sau la accidente vasculare cerebrale, prin „desprinderea“ unor bucăţi din plăcile de aterom (grăsime întărită) şi blocarea vaselor de sânge care ajung la inimă sau la creier.
Studiul a analizat datele de la 1.231 de bărbaţi şi femei, cu o vârstă medie de 61 de ani, care au fost pacienţi ai Centrul de Sănătate al Spitalului Universitar din Londra.
Riscul creşte de la trei gălbenuşuri pe săptămână în sus
Pe baza unor ecografii, specialiştii au stabilit dimensiunile plăcii de aterom în cazul fiecărui voluntar în parte. Apoi, aceştia au completat chestionare cu privire la medicaţia şi la stiulul de viaţă al pacienţilor, inclusiv câţi ani au fumat (numărul de ţigări fumate într-o zi) şi câte gălbenuşuri de ou au consumat pe săptămână de-a lungul anilor.
Cercetătorii au descoperit că placa de aterom depusă pe artera carotidă (care alimentează cu sânge gâtul şi capul) a crescut constant după vârsta de 40 de ani, dar s-a mărit îngrijorător de mult exponenţial cu numărul anilor de fumat şi consumul de gălbenuşuri de ouă.
Cu alte cuvinte, atât fumatul, cât şi consumul de gălbenuş de ou au agravat ateroscleroza. Studiul a constatat, de asemenea, că persoanele care au consumat mai mult de trei gălbenuşuri de ou într-o săptămână au avut placa de aterom de la nivelul arterei carotide mai mare decât cei care au consumat mai puţine gălbenuşuri.
Ouăle sunt sănătoase doar pentru oamenii sănătoşi
De vină pentru riscul crescut pe care-l presupune consumul gălbenuşurilor de ouă în cazul persoanelor cu ateroscleroză este conţinutul crescut de colesterol.Un singur gălbenuş dintr-un ou de dimensiuni mari are 237 mg de colesterol. Aşadar, ouăle pot fi consumate integral doar de persoanele sănătoase.
„Este binecunoscut faptul că un aport ridicat de colesterol creşte riscul de boli cardiovasculare şi că gălbenuşurile de ou au un conţinut foarte ridicat de colesterol. La diabetici, un ou pe zi creşte riscul de boli coronariene de două până la cinci ori“, a semnalat Spence.
„Ceea ce am arătat prin cercetarea noastră este că, odată cu îmbătrânirea, plăcile de aterom se dezvoltă treptat, iar gălbenuşul de ou o face să crească mai repede, de trei sau patru ori mai mult decât în cazul fumătorilor“, atrage atenţia medicul David Spence.