Alimentele expirate nu sunt neapărat stricate

0
0

Etichetele cu „a se consuma înainte de...“ contribuie la milioanele de kilograme de alimente aruncate anual, susţine un nou raport al Consiliului Apărării Resurselor Naturale din SUA. Comunicarea precizează că americanii aruncă multe alimente din cauza înţelegerii greşite a datelor de expirare de pe ambalaje.

Mulţi consumatori consideră, în mod greşit, că datele de expirare de pe alimente indică siguranţa consumării mâncării înainte de o anume zi. De fapt, aceste date nu reprezintă riscul intoxicării cu un aliment stricat, notează CNN.

De ce se etichetează alimentele

Datarea alimentelor a început în anii '70 în SUA, la cererea consumatorilor, deoarece ţara producea din ce în ce mai puţin pe plan local, preferându-se importurile. Oamenii doreau să ştie cum se produc alimentele importate. Aşadar, datele de pe alimente indică prospeţimea şi sunt pur şi simplu informaţii oferite de producători despre momentul propice pentru consumul alimentului. Adică expirarea nu înseamnă, neapărat, stricare.

Pentru alimentele care nu se refrigerează, e posibil să nu existe nicio diferenţă la gust sau la calitate, iar produsele expirate nu înseamnă, neapărat, că vor îmbolnăvi oamenii. Însă, conform analiştilor, etichetele ca „a se consuma înainte de...“ sau „a se vinde înainte de...“ sunt folosite greşit şi contribuie la dezinformarea consumatorilor şi, automat, la irosirea alimentelor. Peste 90% din americani aruncă mâncarea înainte de vreme şi se aruncă 40% din producţia sau importurile de alimente din cauza etichetării greşite.

De exemplu, ouăle pot fi consumate chiar şi la cinci săptămâni după cumpărare, deşi data lor de expirare este mult mai devreme. O cutie de paste marcată cu „a se consuma înainte de martie 2013“ poate fi savurată şi în martie 2014, cel mai probabil fără a avea un gust diferit.

Ce înseamnă data de pe ambalaj

„Uneori un produs are nevoie de o dată de expirare, alteori nu are nevoie. Uneori un produs poate fi vândut şi după data inscripţionată pe ambalaj. Cu atâtea categorii de alimente, există foarte multe diferenţe. Rezultatul este un consumator confuz şi tone de mâncare irosite“, declară Dana Gunders, unul dintre autorii studiului.

Corectarea acestor neînţelegeri este greu de realizat. Cercetătorii spun că o reeducare a consumatorilor este esenţială pentru a înţelege exact ce înseamnă datele inscripţionate pe ambalaje.

„A se consuma înainte de...“ - aceste date sunt dedicate consumatorului, dar reprezintă, în special, data până la care producătorul spune că alimentul îşi păstrează prospeţimea. Nu este o dată care indică stricarea produsului şi nici nu anunţă că alimentul nu mai este bun pentru consum. 

„A se comercializa înainte de...“ este, pur şi simplu, o informaţie oferită de producători pentru a se asigura că vânzătorii vor comercializa produsul în perioada de maximă prospeţime şi consumatorul îl va putea consuma şi mult după ce l-a achiziţionat.

„Alimentele trebuie să fie sigure. Acest lucru este clar. Dar producătorii vor să se asigure că produsele lor sunt excepţionale şi sunt consumate când au gustul cel mai bun“, declară Jena Roberts, vicepreşedintele unei companii de testare a alimentelor, „National Food Lab“.

Însă mâncarea poate fi consumată şi după data ideală de consum. O băutură cu gust de căpşuni îşi poate pierde culoarea, alunele dintr-un baton de ciocolată se pot înmuia, dar, deşi nu mai arată îmbietor, pot fi consumate.

Autorii studiului nu sunt împotriva etichetării alimentelor. „Sistemul a fost creat pentru a oferi mai multe informaţii consumatorilor, dar este important ca oamenii să ştie cum să se folosească de datele respective.

În fond, laptele se poate strica şi înainte de data expirării, iar datele de expirare de pe fructe şi legume sunt absolut inutile. Pâinea, atâta vreme cât nu este mucegăită, poate fi consumată în siguranţă (cu condiţia să ai dinţi puternici) şi perioada de valabilitate la carne este iar o pierdere de vreme, nasul îţi va spune sigur că nu ai voie s-o consumi chiar dacă încă eşti în limitele de pe ambalaj.

În ceea ce priveşte sarea, pastele, orezul, zahărul, valabilitatea scrisă pe ambalaj este complet falsă. Produsele sigilate şi păstrate în zone uscate sunt valabile ani de zile după „expirarea“ de pe etichetă.


Citeşte şi:

Ţinem cont de termenul de valabilitate?

„2 la preţ de 1” - supermarketurile ne oferă în ultimul timp promoţii de nerefuzat. În schimbul unor sume mici, trebuie doar să închidem ochii la data de expirare incertă. Ne punem sănătatea pe taler?

Adu toate culorile curcubeului la tine în farfurie

Cu cât alimentele pe care le mănânci sunt mai colorate, cu atât îţi asiguri o viaţă mai lungă, spun specialiştii. Cea mai simplă metodă pentru a te asigura că ai o dietă colorată este să incluzi zi e zi câte un fruct sau câte o legumă din gama ROGVAIV.

Cele mai nocive alimente pentru tenul tău

Cu toţii am auzit de beneficiile pe care anumite fructe şi legume (morcovul, avocato şi cele colorate, în general) le au pentru ten, dar nu ştim mai nimic despre alimentele care fac rău pielii.

Alimente pentru o imunitate de fier

Consumul de alimente fast-food creşte inflamaţia la nivelul ţesuturilor şi oboseşte organismul. Află ce trebuie să mănânci ca să te fereşti de boli în acest sezon!

Mai multe - Viață sănătoasă

Ultimele știri

adevarul de weekend jpeg anunt adevarul jpeg

Cele mai citite