Sexul din răzbunare face mai mult rău decât bine
0Până de curând, psihologii considerau că sexul din răzbunare este un fel de etapă a procesului de vindecare după o despărţire dureroasă, o modalitate de a trece peste o eventuală depresie.
Cercetătorii de la Universitatea din Missouri au realizat teste pe 170 de studenţi care trecuseră recent printr-o despărţire. Subiecţii au ţinut un jurnal săptămânal în care au completat sondaje şi interviuri referitoare la emoţiile, activitatea sexuală şi motivaţia care a dus la întreţinerea unui act sexual, pe o perioadă cuprinsă între 10 şi 12 săptămâni.
În primele patru săptămâni, o treime din tinerii participanţi la studiu au întreţinut o partidă de sex cu un partener nou, motivând că a dorit să-şi revină după proaspătul „dezastru“ sentimental. Aproximativ 35% au mărturisit că au facut acest lucru doar pentru a trece peste despărţirea de foştii parteneri, în timp ce 25 % au făcut sex ca să se răzbune.
Studiul a scos la iveală că persoanele care au fost părăsite sau înşelate sunt mai predispuse la practicarea sexului din răzbunare, decât cele care au avut parte de o despărţire amiabilă, şi că prelungirea acestui comportament le afectează nu doar încrederea de sine, ci le insuflă teama de alte legături de durată.
Citeşte şi: