FOTO Iubirea nu are graniţă: după o căsnicie de 67 de ani, moartea nu a reuşit să-i ţină departe unul de celălalt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Atunci când ai stat alături de cineva pentru foarte mult timp şi, totuşi, iubirea nu a apus, se spune că ajungi să simţi ce simte şi celălalt. Această idee se regăseşte în povestea a doi soţi din New Jersey, SUA, care s-au stins din viaţă, după un mariaj de 67 de ani, la doar o zi distanţă, fără să ştie unul de altul.

Olympia DeNittis, în vârstă de 95 de ani, a murit duminică dimineaţa, 2 februarie, în timp ce se afla internată într-un spital dintr-o localitate învecinată, la kilometri distanţă de casă. Familia s-a ferit să-i dea vestea cea tristă lui Michael DeNittis, soţul femeii, care avea 94 de ani şi suferea de cancer la colon de mai mulţi ani. 

image

Olympia şi Michael, alături de strănepoata lor, AnnMarie McDonald, în 1985 FOTO Huffington Post

În timp ce copiii şi nepoţii se gândeau cum să-l pregătească pe bărbat pentru ca şocul morţii jumătăţii sale să nu-i agraveze starea de sănătate, acesta a fost găsit mort a doua zi, luni, 3 februarie, înainte să afle ce se întâmplase cu iubita lui de-o viaţă.

image

Michael şi Olympia, zâmbitori şi îndrăgostiţi FOTO Huffington Post 

„Cred că a ştiut, instinctiv, că se întâmplase ceva. Poate că a simţit cumva că străbunica nu mai era alături de el“, a declarat strănepoata cuplului, AnnMarie McDonald, publicaţiei locale Star-Ledger.

Viață de cuplu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite