Eşti însărcinată? Fă sport!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mamele noastre spun că, de dragul nostru, pe timpul sarcinii nu au ridicat nici măcar un deget şi vor ca şi noi să procedăm la fel. Dar cea mai bună prietenă te-a invitat la schi şi este însarcină, în al doilea trimestru. Cum poate o femeie însărcinată să schieze? Iată câteva sfaturi care să-ţi elimine ideile preconcepute şi să te asigure că toate activităţile de zi cu zi pot fi desfăşurate şi în timpul sarcinii.

La o femeie care nu prezintă risc de complicaţii, exerciţiile moderate şi regulate pot face minuni. În special în al treilea trimestru, ele pot reduce creşterea în greutate a viitoarei mame, dar pot şi atenua greaţa, vărsăturile, arsurile la stomac, crampele musculare, insomnia şi durerile ligamentelor. De asemenea, este probabil să te simţi mai bine fizic pe măsură ce sarcina progresează şi poţi resimţi un mic avânt psihologic.

Poţi face exerciţii uşoare

Copilul nu ar trebui să sufere, atât timp cât viitoarele mame respectă regulile impuse de medicii specialişti: efort uşor până la moderat de trei ori pe săptămână, iar după primul trimestru trebuie evitate exerciţiile care necesită poziţia culcat pe spate. Totodată, capacitatea de a face mişcare scade pe timpul sarcinii, astfel că este important să fii atentă la semnalele pe care ţi le transmite corpul tău.

Cercetătorii americani consideră că este indicat ca exerciţiile care necesită echilibru să fie evitate pentru că de-a lungul sarcinii, coordonarea şi centrul de greutate se schimbă. Fireşte că trebuie evitat orice exerciţiu care poate prezenta un risc de traumatism abdominal.

Regimul alimentar trebuie să fie adecvat sarcinii, adică trebuie să existe o suplimentare de 200-300 de calorii pe zi. Hainele trebuie să corespundă evoluţiei sarcinii, iar viitoarele mame trebuie să bea foarte multă apă. Creşterea în greutate trebuie urmărită îndeaproape, dar a lua prea puţin înseamnă un regim alimentar şi exerciţii fizice mult prea riguroase. În astfel de situaţii, este bine ca femeile însărcinate să ceară sfatul medicului şi al antrenorului pentru a reduce din exerciţii. De asemenea, nu sunt indicate sporturile care pot implica o cădere, spre exemplu călăritul, schiatul sau saltul cu paraşuta.

Exerciţiile trebuie oprite dacă apar sângerări, roşeaţă în zona gambelor, palpitaţii, creşterea tensiunii arteriale, dureri abdominale, contracţii sau umflarea bruscă a mâinilor, feţei sau a gleznelor.

Poţi ridica obiecte uşoare şi poţi dormi în orice poziţie

Nu există nicio problemă dacă ridici, condiţia este să nu ai niciodată spatele curbat. Motivul este dat de efectul progesteronului asupra organismului, astfel că ţesutul conjunctiv, ligamentele şi tendoanele se înmoaie, iar corpul este expus la un risc mărit de accidentare la ridicări repetitive şi muncă grea.
Pe timpul sarcinii poţi dormi în orice poziţie, pentru că atât tu cât şi copilul aveţi nevoie de odihnă.

Poţi zbura cu avionul

Nu s-a dovedit niciodată a fi periculos pentru un făt în dezvoltare, dar dacă ai o sarcină complicată, probabil nu vei dori să pleci departe de casă sau de medicul care îţi monitorizează sarcina. În rest, poţi zbura liniştită, dar trebuie să bei multe lichide, să mergi des la toaletă, să îţi întinzi picioarele în mod repetat şi să faci câteva exerciţii de relaxare cât timp stai pe scaun. Dacă nu există riscuri, contracţii sau dureri de spate, poţi călători cu avionul până spre sfârşitul sarcinii.

Viață de cuplu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite