De ce este important să-ţi laşi copilul să greşească

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cu toţii avem de-a face uneori cu probleme în felul în care ne disciplinăm copiii, dar trebuie să ţinem cont că altoirea lui nu este întotdeauna soluţia potrivită FOTO: Shutterstock
Cu toţii avem de-a face uneori cu probleme în felul în care ne disciplinăm copiii, dar trebuie să ţinem cont că altoirea lui nu este întotdeauna soluţia potrivită FOTO: Shutterstock

Lasă-l să greşească într-un mod sigur şi care nu îl pune în pericol. Îşi va testa astfel independenţa şi curajul, maturizându-se şi căpătând încredere în el.

Ca părinţi, responsabilitatea noastră este avem grijă de copii, dar asta nu înseamnă să-i ferim de orice eşec. Înseamnă, de fapt, să-i lăsăm greşească într-un mod sigur şi care nu-i va pune în pericol. Este foarte dificil, mai ales când rezultatul eşecului va fi tristeţea, anxietatea sau regretul.

„Dacă nu suporţi să-ţi vezi copilul nefericit, ţi-ai ales o meserie greşită”, spune psihologul Madeline Levine în „The New York Times”. Trebuie să fii capabil să suporţi aceste mici supărări pentru a educa un copil încrezător, autonom şi capabil. 

Iată câteva sfaturi oferite de „The Huffington Post” despre cum să-ţi faci copilul să-şi asume riscuri şi să greşească într-un mod lipsit de pericole.

Fii acolo, dar nu te amesteca. Întreabă-te: „oare copilul meu se poate descurca în această situaţie fără să fie rănit?” În general, copiii nu sunt nesăbuiţi. Dar nici nu au abilitatea de a fi atenţi la detalii şi de a lua în considerare toate pericolele. Un copil care îşi doreşte să se  caţere într-un copac, trebuie lăsat să facă asta. Numai dacă nu cumva copacul este plin de cuiburi de viespi şi copilul este alergic la înţepătura lor. Nu este normal să împiedici copilul să facă ceva, numai ca să fii tu însuţi liniştit şi să nu-ţi faci griji.

Implică-l în luarea deciziilor. Explică-i diferenţa dintre două drumuri: acesta e mai greu, dar celălalt e mai lung.  Apoi, lasă-l pe el să aleagă. Nu-i mai pregăti hainele pentru a doua zi. Ce dacă va pleca cu şosete de culori diferite? El se simte bine. Va învăţa singur ce funcţionează pentru propria personalitate şi ce nu funcţionează. Se va apăra mult mai bine în faţa glumelor celorlalţi copii, dacă decizia a fost a lui. Va învăţa să-şi susţină punctul de vedere sau să renunţe, atunci când chiar iese din tiparele societăţii.

Lasă-l să-şi rezolve singur problemele. Mult prea des, fie pentru că e mai uşor, fie pentru că ne e prea greu să-l vedem cum se chinuie, ne grăbim să-i rezolvăm problemele. Poate fi vorba despre încheierea jachetei sau turnatul unui pahar cu suc. Bineînţeles, poate dura mai mult, poate vărsa paharul, dar copiii îşi dezvoltă încrederea în sine când îşi dau singuri seama cum se rezolvă o problemă. Încercând de mai multe ori, eventual până reuşeşte,  învaţă mai multe despre sine şi despre viaţă decât dacă vă implicaţi direct. Puteţi fi încă eroii copiilor, dar lăsaţi-i şi pe ei să fie proprii eroi, încheie „The Huffington Post”.

Viață de cuplu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite