Cum învingem monstrul numit furie

0
0

Există multe studii care demonstrează că am avea o sănătate mai bună dacă nu ne-am lăsa prea des pradă emoţiilor negative. Furia este o astfel de emoţie.De aceea, trebuie să găsim echilibrul între reprimarea şi exprimarea ei.

Sentimentele pozitive, precum bucuria sau afecţiunea, dar şi cele negative, precum furia sau ura, sunt semne de sănătate emoţională. Dar trebuie să ţinem cont şi de faptul că unele stări pot fi reacţii excesive la situaţii care nu justifică un consum psihic intens. Din această perspectivă, exprimarea furiei nu este întotdeauna justificată. Ea nu trebuie să depăşească limitele raţiunii şi să nu-i afecteze major pe ceilalţi.

Reprimarea poate face rău

Pentru unele persoane, reprimarea furiei poate fi periculoasă într-un mod foarte concret. Deoarece acest tip de emoţie afectează oxigenarea creierului şi modifică tensiunea, riscurile de leşin, dar şi de infarct pot fi crescute în cazul personalităţilor emotive şi al celor cu boli de inimă. În aceste cazuri, manifestarea furiei este mai indicată decât reprimarea ei.

De exemplu, un studiu realizat la Universitatea „Valencia" din Spania s-a bazat pe inducerea stării de furie la 30 de bărbaţi. Creierele lor au fost monitorizate pe toată perioada experimentului, la fel numărul bătăilor inimii şi nivelul hormonilor de stres (testosteronul şi cortizolul). Concluzia studiului a fost că, după ce persoanele şi-au manifestat furia, funcţiile organismului lor s-au normalizat.

Exprimarea necontrolată te poate afecta social

În cazul în care te înfurii des şi din nimic, iar acest lucru se manifestă prin lipsă de control asupra vorbelor şi acţiunilor tale, este cazul să intervii şi să nu laşi acest sentiment negativ să-ţi controleze viaţa. Pentru început, gândeşte-te la consecinţe. Dacă te manifeşti violent adresând injurii celorlalţi, totul se va finaliza prin relaţii tensionate cu cei asupra cărora ţi-ai revărsat furia.

Iar situaţia nu se repară întotdeauna dacă-ţi ceri iertare sau dacă regreţi. Prin urmare, este mai eficient să înveţi câteva tehnici de relaxare şi să foloseşti câteva trucuri. De exemplu, poate fi eficient să bei un pahar cu apă, fiindcă hidratarea calmează izbucnirile nervoase sau să mănânci ceva dulce, fiindcă îţi vei ajuta organismul să producă serotonină,neurotransmiţător care-ţi determină starea de bine.
 
Exploatarea mâniei este pozitivă

Crizele de nervi sunt greu de prevenit şi la fel de greu de controlat, deşi mânia în sine este un sentiment perfect natural. În anumite situaţii, dacă un lucru ne înfurie pentru că nu-idăm de cap sau dacă ne înfurie o situaţie fiindcă ne nedreptăţeşte ori credem că ne depăşeşte, suntem mai motivaţi să-i găsim rezolvări pozitive. Prin urmare, este mai bine să profităm de potenţialul pe care ni-loferă propria furie pentru a găsi soluţii.

Reacţiile exagerate sunt semnul frustrărilor acumulate

Furia inexplicabilă, fără să aibă legătură cu situaţia în care te afli, are motive adânci, care ar trebui investigate. De exemplu, frustrările acumulate în timp pot fi cauza. Discuţiile cu un psiholog sau introspecţia te pot face să găseşti adevăratele motive ale stării tale şi te vor ajuta să gestionezi mai bine situaţia.

Din acelaşi motiv, este bine să nu acumulezi frustrări care pot exploda pe neaşteptate. Mai bine discută la timp ceea ce te deranjează cu cei implicaţi şi încearcă să-i lămureşti cu privire la aşteptările tale.   

Specialistul nostru
Lena Rusti

psiholog
psihoterapeut


Furia este o emoţie a neputinţei. Prin furie ne arătăm nemulţumirea într-un grad mare, dar ne aşteptăm ca altcineva să facă ceva pentru ca noi să ajungem să ne simţim bine. Orice persoană are momente în care se poate simţi dezamăgită, descurajată de comportamentul cuiva din jur. Întotdeauna este bine să ne exprimăm aceste emoţii. Important este cum le exprimăm.

Dacă doar comunicăm emoţional şi scopul nostru va fi doar de a răni persoana care este implicată prin faptele sale în emoţiile noastre, atunci nu rezolvăm situaţia, ci doar riscăm să escaladăm conflictul. Acest lucru se întâmplă mai des, mai ales atunci când sunt implicate persoane competitive, care nu acceptă să piardă.

Efect

În unele cazuri, insomniile apar pe fondul emoţiilor negative.

Viață de cuplu


Ultimele știri
Cele mai citite

Partenerii noștri