Banii nu cresc în copaci: 10 sfaturi despre cum să-ţi înveţi copilul să devină un adult responsabil financiar  VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Copiii nu ştiu cum se fac, de unde vin şi ce valoare au banii. Specialiştii ne ofera 10 sfaturi despre cum îi putem învăţa pe cei mici să işi gestioneze economiile.

Publicaţia The Guardian a realizat o listă cu 10 lucruri pe care ar trebui să le spunem copiilor pentru a-i învăţa să fie responsabili financiar. Conform specialiştilor, cei mici trăiesc în prezent nereuşind să se gândească cum se vor descurca pe viitor. O parte din vină aparţine părinţilor, care de multe ori le oferă bani fară să îi ajute să aprecieze valoarea acestora.

1. Când tu cheltui, copiii îţi urmează exemplul.  Aşa că vorbeşte cu cei mici despre alegerile făcute si arată-le ce te-a determinat să cumperi anumite produse şi care este gradul necesităţii acestora. Clarifică-le faptul că nu cumperi chiar tot ce îţi doreşti, fără a evalua preţul şi necesitatea produsului achiziţionat.

2. Ţine cont de câte ori le dai bani de buzunar şi ai grijă să ştie că nu pot cere de fiecare dată când îşi doresc ceva. Învaţă-i să aprecieze valoarea banilor şi modul în care pot face economii. În timp, îi poţi învăţa că nu banii în sine sunt importanţi, ci modul în care îi foloseşti.

3. Nu le oferi drept recompense bani, decât dacă eşti dispus să îţi asumi riscul că cei mici să ceară de fiecare dată când fac ceva. Înainte de a-i învăţa că fiecare faptă trebuie răsplatită în bani, arată-le mai bine că ajutorul oferit celor apropiaţi ne aduce satisfacţie si fericire.

4. Acceptă faptul că cei mici nu au cultivat în conştiinţă responsabilitatea de a economisi. Ei se concentrează mai mult pe ce trăiesc în prezent şi nu se gândesc la ce vor face pe viitor. Aşa că încurajează-i, dar nu fi surprins dacă îţi va fi greu să-i înveţi să economisească.

5. Încurajeză-i să calculeze singuri banii. Cercetatorii americani au descoperit că micuţii care învaţă să-şi facă singuri calculele vor deveni adulţi responsabili care vor economisi mai mult.

6. Arată-le copiilor de unde vin banii şi cum sa fac aceştia. În filmuleţul realizat de Flight of the Conchords, copiii sunt întrebaţi, printre altele, de unde vin banii. Nedumeriţi, cei mici tind să creadă că parinţii lor primesc bani de la regină, prim-ministru sau bănci. Influenţii psihologi italieni Anna Berti si Anna Bombi au descoperit că în jurul vârstei de patru – cinci ani copiii cred că toţi oamenii au bani. Mai mult decât atat, ei işi imaginează că magazinele si băncile oferă bani oamenilor, în mod gratuit.   Explică-le celor mici de ce bănicile ne dau bani şi ce facem pentru a-i primi.

7. Când copiii mai cresc, ia în considerare să le spui cât primeşti pe lună si cum reuşeşti să economiseşti bani. Mulţi copii ajung adulţi fără să ştie care sunt salariile parinţilor şi ce cheltuieli au, nereuşind mai apoi să înţeleagă ce stil de viaţă îşi permit.

8. Conform cercetărilor realizate de psihologul Elizabeth Dunn de la British Univerisity Columbia, parinţii trebuie sa le cultive celor mici ideea că banii trebuie cheltuiţi pe experinţe şi nu pe lucruri. Arată-le de ce este mai important sa mergeţi împreună într-o călătorie, în loc să cumpăraţi un televizor.

9. Vorbeşte-le copiilor despre situaţia financiara a familiei şi explică-le ce vă permiteţi şi ce nu. Neale GodFrey, autorul cărţii „Banii nu cresc în copaci: Ghidul părinţilor pentru creşterea responsabilitaţii financiare a copiilor", sugerează parinţilor să impoziteze banii de buzunar ai copiilor. Modul in care aceştia vor fi cheltuiţi se va stabili prin votul membrilor familiei, pentru ca cei mici să se obişnuiască cu modul în care funcţionează democraţia.

10. Pe măsură ce copiii cresc, învaţă-i că fericirea nu depinde numai de situaţia financiara.  Cercetatorii americani au început realizarea unui studiu înca din 1971, întrebând în fiecare an studentii ce i-a motivat să aleagă profilul facultaţii. De-a lungul timpului s-a constatat o creştere surprinzătoare a numărului studentilor care nu işi continuă studiile pe baza aptitudinilor şi pasiunilor pe care le au, ci in funcţie de salariile pe care le vor primi după terminarea facultaţii.

Viață de cuplu

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite