Un executor ajutat de forte de ordine a incurcat pagodele din Strehaia
0Bunurile ridicate nu au mai fost inapoiate
Politistii si jandarmii mehedinteni au incurcat pagodele tiganilor din Strehaia, in timpul unei executari silite. Ei au ridicat in forta bunurile de pe proprietatea unei femei de etnie roma, la care debitorul locuia cu chirie. Lucrurile s-au lamurit abia dupa cateva ore, cand doua camioane erau deja burdusite cu bunuri si un Mercedes saltat. In acest timp, zeci de jandarmi si politisti din Detasamentul de Interventie Rapida au trebuit sa tina piept zecilor de tigani stransi in ajutorul "executantului". O firma a debitorului Sever Mihai are datorii de trei miliarde de lei catre alte societati comerciale si persoane fizice. In temeiul unei decizii a Tribunalului Mehedinti, a fost pus pe rol dosarul de executare silita a firmei acestuia si s-a pus sechestru pe un Mercedes si un Jeep, a caror valoare nu acoperea insa datoria. Dupa termenul de zece zile acordat pentru stingerea datoriilor, miercuri, un executor sprijinit de importante forte de ordine a descins la adresa la care credea ca se afla firma debitoare, pentru punerea in aplicare a deciziei tribunalului. Acestia s-au prezentat insa la domiciliul Sabinei Stanescu de pe strada Eternitatii nr. 18. Proprietara imobilului le-a aratat executorilor actele de proprietate, dar acestia au continuat executarea. Fortele de ordine au fost la un pas de a folosi spray-urile din dotare pentru a tine piept zecilor de tigani veniti sa impiedice executarea. "Mi-a luat un Mercedes, mobila, televizor, oglinzi, scaune, fotoluri, o salba de aur, nici nu mai stiu cate mi-a luat. ala pe care vroiau sa-l execute statea cu chirie in casele mele, da' politia a intrat peste mine", a povestit Sabina Stanescu. Dupa ce avocatul acesteia a demonstrat ca femeia nu are calitate procesuala, executarea silita a incetat. Totusi, bunurile ridicate nu au mai fost inapoiate, cele doua camioane incarcate parasind zona. De asemenea, a fost luat si Mercedesul in contul datoriilor lui Sever Mihai. Dupa-amiaza, spiritele s-au incins si mai rau. Peste 150 de tigani s-au adunat in fata sediului politiei din Strehaia pentru a cere lucrurile inapoi. Ei au blocat intrarea si chiar au incercat sa forteze poarta pentru a patrunde in curtea institutiei. Debitorul Sever Mihai are un dosar penal. Impreuna cu notarul public Constantin Cornea, din Strehaia, el a falsificat mai multe acte de proprietate. Parchetul Curtii de Apel Craiova i-a trimis in judecata pentru abuz in serviciu contra intereselor personale, fals material in inscrisuri oficiale, fals intelectual, uz de fals, fals in declaratii, complicitate si concurs de infractiuni.























































