Ultimul zbor pentru Endeavour

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Naveta a decolat azi dimineață FOTO: Reuters
Naveta a decolat azi dimineață FOTO: Reuters

Naveta spaţială americană Endeavour a pornit miercuri dimineaţă în ultimul ei zbor, ataşată pe spatele unui avion Boeing 747 modificat, care a decolat din Florida, a anunţat Agenţia Spaţială Americană (NASA).

Destinaţia navei este statul California, după ultimul zbor aceasta urmând să fie expusă într-un muzeu. Avionul a decolat fără probleme în zori, la câteva minute după ora locală prevăzută 07.15 (11.15 GMT), după două amânări cauzate de vremea nefavorabilă, relatează Mediafax.

Endeavour, cea mai nouă dintre cele trei navete rămase în funcţiune după ce au zburat în spaţiu, va ajunge la aeroportul din Los Angeles vineri, după ce va efectua mai multe escale.

Transportorul va trece, de asemenea, în semn de ultim salut adus navetei Endeavour, pe deasupra Centrului spaţial Stennis pe care NASA îl deţine în Mississippi şi pe deasupra uzinelor Michoud din Louisiana, unde au fost produse rezervoarele exterioare ale navetei. Avionul va ateriza apoi la Ellington Field din apropiere de Centrul spaţial Johnson din Houston (Texas).

Vineri, transportorul va survola la altitudine joasă nordul statului California şi va trece pe deasupra mai multor oraşe, precum Sacramento, San Francisco şi Los Angeles.

Flota de navete a NASA a fost retrasă din circulaţie anul trecut, după trei decenii de activitate.

Stil de viață



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite